Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 4:1-12 Fidela 2013 (RFB13)

1. Dar s-a întâmplat că, atunci când Sanbalat a auzit că noi am construit zidul, s-a înfuriat şi s-a aprins mult şi a batjocorit pe iudei.

2. Şi a vorbit înaintea fraţilor săi şi a armatei Samariei şi a spus: Ce fac aceşti iudei slabi? Se vor întări ei? Vor sacrifica ei? Vor termina ei într-o zi? Vor reînvia ei pietrele din grămezile de moloz care sunt arse?

3. Şi Tobia amonitul era lângă el şi a spus: Ceea ce ei construiesc dacă doar o vulpe s-ar urca, ar dărâma zidul lor de piatră.

4. Auzi, Dumnezeul nostru, pentru că suntem dispreţuiţi; şi întoarce ocara lor asupra capului lor şi dă-i ca pradă în ţara captivităţii;

5. Şi nu acoperi nelegiuirea lor şi să nu fie şters păcatul lor dinaintea ta, pentru că ei te-au provocat la mânie înaintea celor care construiesc.

6. Astfel am construit noi zidul; şi tot zidul a fost îmbinat până la jumătatea lui, pentru că poporul avea inimă să muncească.

7. Dar s-a întâmplat, când au auzit Sanbalat şi Tobia şi arabii şi amoniţii şi asdodiţii că zidurile Ierusalimului erau ridicate şi că spărturile începeau să fie astupate, că s-au înfuriat foarte tare,

8. Şi au uneltit toţi împreună să vină şi să lupte împotriva Ierusalimului şi să îl împiedice.

9. Totuşi noi ne-am făcut rugăciunea către Dumnezeul nostru şi am pus o gardă împotriva lor zi şi noapte, din cauza lor.

10. Şi Iuda a spus: Puterea purtătorilor de poveri este slăbită şi este mult moloz; astfel încât nu suntem în stare să construim zidul.

11. Şi potrivnicii noştri au spus: Nu vor şti, nici nu vor vedea, până vom ajunge în mijlocul lor şi îi vom ucide şi vom face ca lucrarea să înceteze.

12. Şi s-a întâmplat că, atunci când iudeii, care locuiau lângă ei, au venit, ne-au spus de zece ori: Oriunde vă veţi întoarce, ei vor fi peste voi.

Citiți capitolul complet Neemia 4