Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13

Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 2 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi s-a întâmplat în luna Nisan, în anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes, că era vin înaintea lui; şi am luat vinul şi l-am dat împăratului. Şi, nu fusesem mai înainte trist în prezenţa lui.

2. De aceea împăratul mi-a spus: De ce este înfăţişarea ta tristă, văzând că nu eşti bolnav? Aceasta nu este nimic altceva decât tristeţe a inimii. Atunci m-am înfricoşat foarte tare,

3. Şi am spus împăratului: Veşnic să trăiască împăratul, de ce să nu fie înfăţişarea mea tristă, când cetatea, locul mormintelor părinţilor mei, şade risipită şi porţile ei au fost mistuite de foc?

4. Atunci împăratul mi-a spus: Ce cauţi? Astfel, m-am rugat Dumnezeului cerului.

5. Şi am spus împăratului: Dacă place împăratului şi dacă servitorul tău ar găsi favoare înaintea feţei tale, să mă trimiţi în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, să o construiesc.

6. Şi împăratul mi-a spus (împărăteasa de asemenea şedea lângă el): Cât de lungă va fi călătoria ta? Şi când te vei întoarce? Astfel a făcut plăcere împăratului să mă trimită; şi i-am hotărât un timp.

7. Mai mult, am spus împăratului: Dacă ar place împăratului, să mi se dea scrisori către guvernatorii de dincolo de râu, ca să mă lase să trec până voi ajunge în Iuda;

8. Şi o scrisoare către Asaf păzitorul pădurii împăratului, ca să îmi dea lemnăria să fac bârne pentru porţile palatului care aparţinea de casă, şi pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi intra. Şi împăratul mi-a dat, conform cu mâna cea bună a Dumnezeului meu peste mine.

9. Atunci am mers la guvernatorii de dincolo de râu şi le-am dat scrisorile împăratului. Şi împăratul trimisese căpetenii ale armatei şi călăreţi cu mine.

10. Când Sanbalat horonitul şi Tobia, servitorul, amonitul, au auzit de aceasta, i-a mâhnit foarte tare că a venit un om să caute bunăstarea copiilor lui Israel.

11. Astfel, eu am venit la Ierusalim şi am stat acolo trei zile.

12. Şi m-am sculat noaptea, eu şi câţiva bărbaţi cu mine; nici nu am spus vreunui om ce pusese Dumnezeul meu în inima mea pentru a face la Ierusalim; nici nu era acolo vreun animal cu mine, în afară de animalul pe care călăream.

13. Şi am ieşit noaptea pe poarta văii, chiar prin faţa fântânii dragonului şi spre poarta bălegarului şi am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate şi porţile lui mistuite de foc.

14. Atunci am mers la poarta fântânii şi la scăldătoarea împăratului; dar nu era loc pentru animalul care era sub mine să treacă.

15. Atunci am urcat eu noaptea pe lângă pârâu şi am văzut zidul şi m-am dus înapoi şi am intrat pe poarta văii şi m-am întors.

16. Şi conducătorii nu ştiau unde mersesem, sau ce făcusem; nici nu spusesem încă aceasta iudeilor, nici preoţilor, nici nobililor, nici conducătorilor, nici celorlalţi care făceau lucrarea.

17. Atunci le-am spus: Voi vedeţi nenorocirea în care suntem, cum Ierusalimul şade risipit şi porţile lui sunt arse cu foc; veniţi şi să construim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară.

18. Atunci le-am spus despre mâna Dumnezeului meu care fusese bună peste mine; şi de asemenea de cuvintele împăratului pe care mi le spusese. Iar ei au spus: Să ne ridicăm şi să construim. Astfel, şi-au întărit mâinile pentru această lucrare bună.

19. Dar când Sanbalat horonitul şi Tobia, servitorul, amonitul, şi Gheşem arabul, au auzit aceasta, au râs de noi în batjocură şi ne-au dispreţuit şi au spus: Ce este acest lucru pe care îl faceţi? Vă răzvrătiţi împotriva împăratului?

20. Atunci le-am răspuns şi le-am zis: Dumnezeul cerului, el ne va face să prosperăm; de aceea noi, servitorii săi, ne vom ridica şi vom construi; dar voi nu aveţi nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim.