Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 12:31-39 Fidela 2013 (RFB13)

31. Atunci am urcat pe prinţii lui Iuda pe zid şi am rânduit două mari cete dintre cei care aduceau mulţumiri, din care una în dreapta pe zidul spre poarta bălegarului;

32. Şi după ei mergeau Hoşaia şi jumătate din prinţii lui Iuda,

33. Şi Azaria, Ezra şi Meşulam,

34. Iuda şi Beniamin şi Şemaia şi Ieremia,

35. Şi anumiţi dintre fiii preoţilor cu trâmbiţe; adică, Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Şemaia, fiul lui Matania, fiul lui Micaia, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf;

36. Şi fraţii săi: Şemaia şi Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel şi Iuda, Hanani, cu instrumentele muzicale ale lui David, omul lui Dumnezeu, şi scribul Ezra înaintea lor.

37. Şi la poarta fântânii, care era în faţa lor, ei s-au urcat pe treptele cetăţii lui David, la urcarea zidului, deasupra casei lui David, chiar până la poarta apelor spre est.

38. Şi cealaltă ceată a lor, care aducea mulţumiri, a mers în faţa lor şi eu după ei şi jumătate din popor pe zid, de dincolo de turnul cuptoarelor chiar până la zidul cel lat;

39. Şi pe deasupra porţii lui Efraim şi pe deasupra porţii vechi şi pe deasupra porţii peştilor şi a turnului lui Hananeel şi a turnului lui Meea, chiar până la poarta oilor; şi au stat în picioare pe loc la poarta închisorii.

Citiți capitolul complet Neemia 12