Vechiul Testament

Noul Testament

Naum 1:10-15 Fidela 2013 (RFB13)

10. Pe când ei sunt îngrămădiţi ca spinii şi beţi ca beţivii, vor fi mistuiţi ca miriştea cu totul uscată.

11. Este unul ieşit din tine, care îşi închipuie răul împotriva Domnului, un sfătuitor stricat.

12. Astfel spune Domnul: Deşi sunt liniştiţi şi de asemenea mulţi, totuşi astfel vor fi ei stârpiţi, când el va trece. Deşi te-am chinuit, nu te voi mai chinui.

13. Fiindcă acum voi sfărâma jugul lui de pe tine şi îţi voi rupe legăturile.

14. Şi Domnul a dat o poruncă referitor la tine, ca numele tău să nu mai fie semănat; din casa dumnezeilor tăi voi stârpi chipul cioplit şi chipul turnat; îţi voi săpa mormântul, căci eşti nemernic.

15. Iată, pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea! Iudo, ţine-ţi sărbătorile solemne, împlineşte-ţi promisiunile, căci cel stricat nu va mai trece prin tine; el este stârpit deplin.

Citiți capitolul complet Naum 1