Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7

Vechiul Testament

Noul Testament

Mica 5 Fidela 2013 (RFB13)

1. Acum adună-te în cete, tu, fiică a cetelor; el ne-a asediat; ei vor lovi pe judecătorul lui Israel cu un toiag peste obraz.

2. Dar tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mică între miile lui Iuda, totuşi din tine îmi va ieşi cel care va fi conducător peste Israel, a cărui ieşiri au fost din vechime, din veşnicie.

3. De aceea el va renunţa la ei, până când cea care este în travaliu a născut: atunci rămăşiţa fraţilor lui se va întoarce la copiii lui Israel.

4. Şi el va sta în picioare şi va paşte în tăria Domnului, în maiestatea numelui Domnului, Dumnezeul lui; şi ei vor dăinui; fiindcă acum el va fi mare până la marginile pământului.

5. Şi acest bărbat va fi pacea, când Asirianul va veni în ţara noastră; şi când el va călca în palatele noastre, atunci vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt bărbaţi conducători.

6. Şi ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia, şi ţara lui Nimrod în intrările acesteia; astfel el ne va elibera de Asirian, când va veni în ţara noastră şi când va călca înăuntrul graniţelor noastre.

7. Şi rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă de la Domnul, ca ploaia pe iarbă, care nu întârzie pentru om nici nu aşteaptă pe fiii oamenilor.

8. Şi rămăşiţa lui Iacob va fi printre neamuri în mijlocul multor popoare ca un leu printre fiarele pădurii, ca un leu tânăr printre turmele de oi, care, dacă trece prin ele, deopotrivă calcă în picioare şi sfâşie în bucăţi şi nimeni nu poate elibera.

9. Mâna ta se va înălţa asupra potrivnicilor tăi şi toţi duşmanii tăi vor fi stârpiţi.

10. Şi se va întâmpla, în acea zi, spune Domnul, că voi stârpi caii tăi din mijlocul tău şi îţi voi distruge carele.

11. Şi voi stârpi cetăţile ţării tale şi voi dărâma toate întăriturile tale,

12. Şi voi stârpi vrăjitoriile din mâna ta; şi nu vei mai avea ghicitori;

13. Chipurile tale cioplite le voi stârpi deopotrivă şi stâlpii tăi idoleşti din mijlocul tău; şi nu te vei mai închina lucrării mâinilor tale.

14. Şi voi smulge dumbrăvile tale de închinare din mijlocul tău, astfel îţi voi distruge cetăţile.

15. Şi voi face răzbunare în mânie şi furie asupra păgânilor, aşa cum ei nu au auzit.