Vechiul Testament

Noul Testament

Maleahi 2:6-17 Fidela 2013 (RFB13)

6. Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nelegiuire pe buzele lui; el a umblat cu mine în pace şi echitate şi a întors pe mulţi de la nelegiuire.

7. Fiindcă buzele preoţilor ar trebui să păstreze cunoaştere şi ei ar trebui să caute legea la gura lui, căci el este mesagerul Domnului oştirilor.

8. Dar voi v-aţi abătut de pe cale; aţi făcut pe mulţi să se poticnească de lege; aţi corupt legământul lui Levi, spune Domnul oştirilor.

9. De aceea v-am făcut şi eu de dispreţuit şi înjosiţi înaintea tuturor oamenilor, după cum nu aţi ţinut căile mele, ci aţi fost părtinitori în lege.

10. Nu avem noi toţi un singur tată? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? De ce ne purtăm cu perfidie fiecare om împotriva fratelui său, pângărind legământul părinţilor noştri?

11. Iuda s-a purtat cu perfidie şi o urâciune s-a comis în Israel şi în Ierusalim, pentru că Iuda a pângărit sfinţenia Domnului pe care el a iubit-o şi s-a căsătorit cu fiica unui dumnezeu străin.

12. Domnul va stârpi pe omul care face aceasta, pe stăpânul şi elevul din corturile lui Iacob şi pe cel ce aduce ofrandă Domnului oştirilor.

13. Şi aceasta aţi făcut din nou, acoperind altarul Domnului cu lacrimi, cu plâns şi cu strigare, într-atât că nu mai priveşte ofranda, nici nu o primeşte cu bunăvoinţă din mâna voastră.

14. Totuşi spuneţi: Pentru ce? Pentru că Domnul a fost martor între tine şi soţia tinereţii tale, împotriva căreia te-ai purtat cu perfidie, totuşi ea este tovarăşa ta şi soţia legământului tău.

15. Şi nu a făcut el una? Totuşi a avut rămăşiţa duhului. Şi pentru ce una? Ca el să caute o sămânţă evlavioasă. De aceea luați seama la duhul vostru şi nimeni să nu se poarte cu perfidie împotriva soţiei tinereţii lui.

16. Căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, spune că urăşte divorţul; fiindcă unul acoperă violenţă cu haina lui, spune Domnul oştirilor; de aceea luaţi seama la duhul vostru să nu vă purtaţi cu perfidie.

17. Aţi obosit pe Domnul prin cuvintele voastre. Totuşi voi spuneţi: În ce l-am obosit? Când spuneţi: Fiecare om ce face rău este bun în ochii Domnului şi el îşi găseşte plăcerea în ei; sau: Unde este Dumnezeul judecăţii.

Citiți capitolul complet Maleahi 2