Vechiul Testament

Noul Testament

Maleahi 2:1-11 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi acum, voi, preoţilor, această poruncă este pentru voi.

2. Dacă refuzaţi să ascultaţi şi dacă refuzaţi să puneţi la inimă, să daţi glorie numelui meu, spune Domnul oştirilor, voi trimite chiar un blestem asupra voastră şi voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am blestemat deja, deoarece nu puneţi la inimă.

3. Iată, voi corupe sămânţa voastră şi voi împrăştia balega pe feţele voastre, balega sărbătorilor voastre solemne; şi unul vă va îndepărta cu ea.

4. Şi veţi şti că v-am trimis această poruncă, pentru ca legământul meu să fie cu Levi, spune Domnul oştirilor.

5. Legământul meu cu el a fost de viaţă şi de pace; şi i le-am dat pentru teama cu care s-a temut de mine şi a fost înfricoşat înaintea numelui meu.

6. Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nelegiuire pe buzele lui; el a umblat cu mine în pace şi echitate şi a întors pe mulţi de la nelegiuire.

7. Fiindcă buzele preoţilor ar trebui să păstreze cunoaştere şi ei ar trebui să caute legea la gura lui, căci el este mesagerul Domnului oştirilor.

8. Dar voi v-aţi abătut de pe cale; aţi făcut pe mulţi să se poticnească de lege; aţi corupt legământul lui Levi, spune Domnul oştirilor.

9. De aceea v-am făcut şi eu de dispreţuit şi înjosiţi înaintea tuturor oamenilor, după cum nu aţi ţinut căile mele, ci aţi fost părtinitori în lege.

10. Nu avem noi toţi un singur tată? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? De ce ne purtăm cu perfidie fiecare om împotriva fratelui său, pângărind legământul părinţilor noştri?

11. Iuda s-a purtat cu perfidie şi o urâciune s-a comis în Israel şi în Ierusalim, pentru că Iuda a pângărit sfinţenia Domnului pe care el a iubit-o şi s-a căsătorit cu fiica unui dumnezeu străin.

Citiți capitolul complet Maleahi 2