Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 6:14-29 Fidela 2013 (RFB13)

14. Şi aceasta este legea darului de mâncare: fiii lui Aaron să îl aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.

15. Şi să îşi ia din el o mână plină de făină, din darul de mâncare şi din untdelemnul ei, şi toată tămâia care este deasupra darului de mâncare şi să ardă pe altar, ca aromă dulce, amintirea lui, adusă Domnului.

16. Şi rămăşiţa lui, Aaron şi fiii săi să o mănânce, cu azime să fie aceasta mâncată în locul sfânt; în curtea tabernacolului întâlnirii să o mănânce.

17. Să nu fie copt cu dospeală. Eu l-am dat lor ca parte a lor din ofrandele mele făcute prin foc; este preasfânt, precum este ofranda pentru păcat şi ofranda pentru fărădelege.

18. Toţi cei de parte bărbătească, dintre copiii lui Aaron, să mănânce din acesta. Este un statut pentru totdeauna în generaţiile voastre, referitor la ofrandele Domnului făcute prin foc; fiecare bărbat ce le atinge să fie sfânt.

19. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

20. Acesta este darul lui Aaron şi al fiilor săi, pe care să îl aducă Domnului în ziua în care este uns; a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii ca un continuu dar de mâncare, jumătate din ea dimineaţa şi jumătate din ea, noaptea.

21. Într-o tavă să fie făcut cu untdelemn, şi când este copt să îl aduci înăuntru, şi bucăţile coapte din darul de mâncare să le oferi ca aromă dulce Domnului.

22. Şi preotul, dintre fiii lui, care este uns în locul lui, să îl aducă, acesta este un statut pentru totdeauna adus Domnului, să fie ars în întregime.

23. Pentru ca fiecare dar de mâncare, pentru preot, să fie ars în întregime, acesta să nu fie mâncat.

24. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând:

25. Vorbeşte lui Aaron şi fiilor săi, spunând: Aceasta este legea ofrandei pentru păcat: În locul unde ofranda arsă este înjunghiată, să fie şi ofranda pentru păcat înjunghiată, înaintea Domnului, ea este preasfântă.

26. Preotul, care o aduce pentru păcat să o mănânce, în locul sfânt să fie mâncată, în curtea tabernacolului întâlnirii.

27. Orice va atinge carnea acesteia să fie sfânt; şi când este stropit din sângele ei peste orice haină, tu să speli ce a fost stropit în locul sfânt.

28. Dar vasul de lut în care aceasta este fiartă să fie spart; şi dacă este fiartă într-o oală de aramă, aceasta să fie deopotrivă frecată şi clătită în apă.

29. Toţi cei de parte bărbătească dintre preoţi să o mănânce, aceasta este preasfântă.

Citiți capitolul complet Leviticul 6