Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 20:17-27 Fidela 2013 (RFB13)

17. Şi dacă un bărbat ia pe sora sa, pe fiica tatălui său, sau pe fiica mamei sale şi vede goliciunea ei şi ea vede goliciunea lui, acesta este un lucru stricat; şi să fie stârpiţi înaintea ochilor poporului lor; cel ce a descoperit goliciunea surorii sale va purta propria nelegiuire.

18. Şi dacă un bărbat se culcă cu o femeie, având necurăţia ei, şi va descoperi goliciunea ei, el i-a dezgolit fântâna; iar ea şi-a descoperit fântâna sângerării; şi amândoi să fie stârpiţi din mijlocul poporului lor.

19. Şi să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, sau a surorii tatălui tău, pentru că el dezgoleşte pe ruda sa apropiată, ei să poarte nelegiuirea lor.

20. Şi dacă un bărbat se va culca cu soţia unchiului său, el a descoperit goliciunea unchiului său, să poarte păcatul lor, să moară fără copii.

21. Şi dacă un bărbat ia pe soţia fratelui său, acesta este un lucru necurat, cel ce a descoperit goliciunea fratelui său, să fie fără copii.

22. De aceea să ţineţi toate statutele mele şi toate judecăţile mele şi să le împliniţi, ca ţara, în care eu vă aduc să locuiţi în ea, să nu vă vomite afară.

23. Şi să nu umblaţi în obiceiurile naţiunii, pe care o arunc afară dinaintea voastră, pentru că ei au făcut toate aceste lucruri şi de aceea sunt dezgustat de ei.

24. Dar eu v-am spus: Veţi moşteni ţara lor şi am să v-o dau vouă ca să o stăpâniţi, o ţară care curge cu lapte şi miere: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am separat de alte popoare.

25. De aceea să deosebiţi între vitele curate şi necurate şi între păsări necurate şi curate; şi să nu vă faceţi sufletele scârboase prin vite, sau pasări, sau orice fel de târâtoare care se târăşte pe pământ, pe care le-am separat de voi, ca fiind necurate.

26. Şi să îmi fiţi sfinţi, pentru că eu Domnul sunt sfânt şi v-am separat de alte popoare, ca să fiţi ai mei.

27. De asemenea un bărbat sau o femeie care are demon, sau care este vrăjitor, negreşit să fie dat morţii, să îi ucidă cu pietre, sângele lor să fie asupra lor.

Citiți capitolul complet Leviticul 20