Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 18:5-24 Fidela 2013 (RFB13)

5. De aceea să ţineţi statutele mele şi judecăţile mele, pe care un om, dacă le împlineşte, va trăi în ele: Eu sunt Domnul.

6. Niciunul dintre voi să nu vă apropiaţi de niciuna dintre rudele sale, ca să le descoperiţi goliciunea: Eu sunt Domnul.

7. Goliciunea tatălui tău sau goliciunea mamei tale, să nu o descoperi, ea este mama ta; să nu îi descoperi goliciunea.

8. Goliciunea soţiei tatălui tău să nu o descoperi, este goliciunea tatălui tău.

9. Goliciunea surorii tale, fiica tatălui tău, sau fiica mamei tale, fie născută acasă, sau născută departe, goliciunea lor să nu o descoperi.

10. Goliciunea fiicei fiului tău, sau a fiicei fiicei tale, goliciunea lor să nu o descoperi, căci goliciunea lor este propria ta goliciune.

11. Goliciunea fiicei soţiei tatălui tău, născută din tatăl tău, ea este sora ta, să nu îi descoperi goliciunea.

12. Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău, ea este ruda apropiată, a tatălui tău.

13. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, căci ea este ruda apropiată, a mamei tale.

14. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău, să nu te apropii de soţia lui, ea este mătuşa ta.

15. Să nu descoperi goliciunea nurorii tale, ea este soţia fiului tău; să nu descoperi goliciunea ei.

16. Să nu descoperi goliciunea soţiei fratelui tău, este goliciunea fratelui tău.

17. Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fiicei ei; nici să nu iei pe fiica fiului ei, sau pe fiica fiicei ei, ca să îi descoperi goliciunea, pentru că ele sunt rudele ei apropiate, aceasta este stricăciune.

18. Nici să nu iei de soţie o soră a ei, ca să o chinuieşti, pentru a-i descoperi goliciunea, pe lângă a celeilalte, în timpul vieţii ei.

19. De asemenea să nu te apropii de o femeie să îi descoperi goliciunea, cât timp ea este pusă deoparte pentru necurăţia ei.

20. Mai mult să nu te culci carnal cu soţia aproapelui tău, ca să te pângăreşti cu ea.

21. Şi, să nu laşi pe niciunul din sămânţa ta să treacă prin foc, pentru Moloh, nici să nu pângăreşti numele Dumnezeului Tău: Eu sunt Domnul.

22. Să nu te culci cu un bărbat, precum te culci cu o femeie, este urâciune.

23. Nici să nu te culci carnal cu vreun animal ca să te pângăreşti cu el, nici vreo femeie să nu stea înaintea unui animal ca să se culce cu el, este încurcătură.

24. Să nu vă pângăriţi în vreunul dintre aceste lucruri, pentru că în toate acestea sunt pângărite naţiunile, pe care le arunc din faţa voastră.

Citiți capitolul complet Leviticul 18