Vechiul Testament

Noul Testament

Judecatori 20:8-22 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi tot poporul s-a ridicat ca un singur om, spunând: Niciunul dintre noi nu vom merge la cortul său şi niciunul dintre noi nu se va întoarce la casa lui.

9. Ci acum, acesta va fi lucrul pe care îl vom face cu Ghibea: ne vom urca împotriva ei prin sorţ.

10. Şi vom lua zece bărbaţi din o sută din toate triburile lui Israel şi o sută din o mie şi o mie din zece mii, ca să aducă merinde pentru popor, ca să le facă, după ce ajung în Ghibea lui Beniamin, conform cu toată nebunia pe care au lucrat-o în Israel.

11. Astfel, toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om.

12. Şi triburile lui Israel au trimis oameni la tot tribul lui Beniamin, spunând: Ce stricăciune este aceasta care s-a făcut între voi?

13. Şi acum, daţi-ne pe bărbaţii aceia, pe copiii lui Belial, care sunt în Ghibea, ca să îi dăm la moarte şi să îndepărtăm răul din Israel. Dar copiii lui Beniamin au refuzat să dea ascultare vocii fraţilor lor, copiii lui Israel.

14. Ci copiii lui Beniamin s-au adunat din cetăţi la Ghibea, ca să iasă la bătălie cu copiii lui Israel.

15. Şi copiii lui Beniamin din cetăţi au fost număraţi, în acel timp, douăzeci şi şase de mii de bărbaţi care scoteau sabia, în afară de locuitorii din Ghibea, care au fost număraţi şapte sute de bărbaţi aleşi.

16. În tot acest popor erau şapte sute de bărbaţi aleşi, stângaci, fiecare putea să tragă pietre cu praştia într-un fir de păr şi să nu dea greş.

17. Şi bărbaţii din Israel au fost număraţi în afară de Beniamin, patru sute de mii de bărbaţi care scoteau sabia, toţi aceştia erau bărbaţi de război.

18. Şi copiii lui Israel s-au ridicat şi s-au urcat la casa lui Dumnezeu şi au cerut sfat de la Dumnezeu şi au spus: Care dintre noi să se urce cel dintâi la bătălia împotriva copiilor lui Beniamin? Şi Domnul a spus: Iuda să se urce întâi.

19. Şi copiii lui Israel s-au sculat dimineaţa şi au aşezat tabăra împotriva Ghibei.

20. Şi bărbaţii lui Israel au ieşit la bătălie împotriva lui Beniamin; şi bărbaţii lui Israel s-au desfăşurat să lupte împotriva lor, la Ghibea.

21. Şi copiii lui Beniamin au ieşit din Ghibea şi au culcat la pământ dintre israeliţi, în ziua aceea, douăzeci şi două de mii de bărbaţi.

22. Şi poporul, bărbaţii lui Israel, s-au încurajat şi din nou s-au desfăşurat în locul în care se desfăşuraseră în ziua întâi.

Citiți capitolul complet Judecatori 20