Vechiul Testament

Noul Testament

Judecatori 14:4-15 Fidela 2013 (RFB13)

4. Dar tatăl său şi mama sa nu ştiau că aceasta era de la Domnul, pentru că el căuta o ocazie împotriva filistenilor, fiindcă pe timpul acela filistenii stăpâneau peste Israel.

5. Atunci Samson şi tatăl său şi mama sa au coborât la Timna şi au ajuns la viile din Timna; şi, iată, un leu tânăr răcnea împotriva lui.

6. Şi Duhul Domnului a venit cu putere peste el; şi el l-a sfâşiat cum se sfâşie un ied, fără să aibă nimic în mână, dar nu a spus tatălui său sau mamei sale ce făcuse.

7. Şi a coborât şi a vorbit cu femeia; şi ea i-a plăcut mult lui Samson.

8. Şi s-a întors după un timp să o ia, şi s-a abătut să vadă trupul mort al leului; şi, iată, era un roi de albine şi miere în trupul mort al leului.

9. Şi a luat din ea în mâinile sale şi a mers mâncând; şi a venit la tatăl său şi la mama sa şi le-a dat şi ei au mâncat; dar nu le-a spus că scosese mierea din trupul mort al leului.

10. Astfel tatăl său a coborât la femeia aceea, şi Samson a făcut acolo un ospăţ, pentru că astfel obişnuiau tinerii să facă.

11. Şi s-a întâmplat, când l-au văzut, că au luat treizeci de însoţitori să fie cu el.

12. Şi Samson le-a spus: Acum o să vă pun înainte o ghicitoare, dacă puteţi să mi-o explicaţi clar în cele şapte zile ale ospăţului şi o veţi ghici, atunci vă voi da treizeci de cămăşi şi treizeci de schimburi de haine;

13. Dar dacă nu puteţi să mi-o explicaţi, atunci să îmi daţi voi mie treizeci de cămăşi şi treizeci de schimburi de haine. Iar ei i-au spus: Pune-ne înainte ghicitoarea ta, ca să o auzim.

14. Şi el le-a spus: Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă şi din cel tare a ieşit dulceaţă. Şi trei zile nu au putut să explice ghicitoarea.

15. Şi s-a întâmplat, în a şaptea zi, că au spus soţiei lui Samson: Ademeneşte pe soţul tău să ne explice ghicitoarea, ca să nu te ardem cu foc, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi chemat să ne luaţi ce avem? Nu este aşa?

Citiți capitolul complet Judecatori 14