Vechiul Testament

Noul Testament

Judecatori 11:8-24 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi bătrânii Galaadului i-au spus lui Iefta: De aceea ne-am întors la tine acum, ca să mergi cu noi şi să lupţi cu copiii lui Amon şi să fii capul nostru peste toţi locuitorii Galaadului.

9. Şi Iefta a spus bătrânilor Galaadului: Dacă mă aduceţi din nou acasă ca să lupt cu copiii lui Amon şi Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu capul vostru?

10. Şi bătrânii Galaadului i-au spus lui Iefta: Domnul să fie martor între noi, dacă nu vom face conform cuvintelor tale.

11. Atunci Iefta a mers cu bătrânii Galaadului şi poporul l-a pus cap şi căpetenie peste ei, şi Iefta şi-a rostit toate cuvintele înaintea Domnului în Miţpa.

12. Şi Iefta a trimis mesageri la împăratul fiilor lui Amon, spunând: Ce ai a face cu mine, de ai venit împotriva mea să lupţi în ţara mea?

13. Şi împăratul fiilor lui Amon a răspuns mesagerilor lui Iefta: Pentru că Israel mi-a luat ţara, când a ieşit din Egipt, de la Arnon până la Iaboc şi până la Iordan; acum de aceea înapoiază acele pământuri în pace.

14. Şi Iefta a trimis din nou mesageri la împăratul fiilor lui Amon;

15. Şi i-a spus: Astfel spune Iefta: Israel nu a luat ţara Moabului, nici ţara copiilor lui Amon,

16. Ci când Israel a ieşit din Egipt şi a umblat prin pustie până la Marea Roşie şi a venit la Cades,

17. Atunci Israel a trimis mesageri la împăratul Edomului, spunând: Te rog, lasă-mă să trec prin ţara ta, dar împăratul Edomului a refuzat să le dea ascultare. Şi la fel au trimis la împăratul Moabului, dar a refuzat şi el; şi Israel a rămas în Cades.

18. Atunci au umblat prin pustie şi au ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului şi au venit în partea dinspre est a ţării Moabului şi au tăbărât dincolo de Arnon, dar nu au intrat în hotarul Moabului, pentru că Arnonul era hotarul Moabului.

19. Şi Israel a trimis mesageri la Sihon, împăratul amoriţilor, împăratul Hesbonului, şi Israel i-a spus: Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin ţara ta până la locul meu.

20. Dar Sihon nu a avut încredere în Israel ca să îl lase să treacă prin ţinutul său, ci Sihon a adunat tot poporul său şi a tăbărât în Iahaţ şi a luptat împotriva lui Israel.

21. Şi Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâna lui Israel şi i-au bătut; şi Israel a luat în stăpânire toată ţara amoriţilor, locuitorii acelei ţări.

22. Şi au luat în stăpânire toate ţinuturile amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc şi de la pustie până la Iordan.

23. Astfel că acum Domnul Dumnezeul lui Israel i-a alungat pe amoriţi dinaintea poporului său Israel; şi să îl stăpâneşti tu?

24. Nu stăpâneşti tu ce ţi-a dat în stăpânire Chemoş, dumnezeul tău? Astfel pe oricine Domnul Dumnezeul nostru îi va alunga dinaintea noastră, pe ei îi vom stăpâni.

Citiți capitolul complet Judecatori 11