Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 65:15-20 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi veţi lăsa numele vostru ca un blestem aleşilor mei, fiindcă Domnul Dumnezeu te va ucide şi va da servitorilor săi alt nume,

16. Așa că cel ce se binecuvântează pe pământ se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului; şi cel ce jură pe pământ va jura pe Dumnezeul adevărului; deoarece tulburările trecute sunt uitate şi pentru că ei sunt ascunşi de la ochii mei.

17. Căci, iată, eu fac noi ceruri şi un nou pământ, şi cele dinainte nu vor mai fi amintite, nici nu vor mai veni în minte.

18. Dar veseliţi-vă şi bucuraţi-vă pentru totdeauna în ceea ce fac; căci, iată, fac Ierusalimul o bucurie şi poporul ei, o veselie.

19. Şi mă voi bucura în cetatea Ierusalimului şi mă voi veseli în poporul meu, şi vocea plângerii nu va mai fi auzită în ea, nici vocea plânsului.

20. Nu va mai fi acolo un prunc cu zile puţine, nici bătrân care să nu îşi împlinească zilele, căci cine va muri în vârstă de o sută de ani va fi copil; dar păcătosul, în vârstă de o sută de ani, va fi blestemat.

Citiți capitolul complet Isaia 65