Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 48:16-22 Fidela 2013 (RFB13)

16. Apropiaţi-vă de mine, ascultaţi aceasta; nu am vorbit în taină de la început; de când au fost aceste lucruri, eu sunt acolo; şi acum Domnul Dumnezeu şi Duhul său m-a trimis.

17. Astfel spune Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel Sfânt al lui Israel: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te învaţă ce îţi este de folos, care te duce pe calea pe care trebuie să mergi.

18. O de ai fi dat ascultare poruncilor mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării;

19. Sămânţa ta de asemenea ar fi fost ca nisipul şi urmaşii adâncurilor tale ca pietrişul acesteia; numele său nu trebuia nici stârpit, nici nimicit dinaintea mea.

20. Ieşiţi din Babilon, fugiţi de caldei, vestiţi cu o voce de cântare, spuneţi aceasta, rostiţi aceasta până la capătul pământului; spuneţi: Domnul a răscumpărat pe servitorul său Iacob.

21. Şi ei nu au însetat când el i-a condus prin pustiuri, a făcut apele să curgă din stâncă pentru ei, a despicat de asemenea stânca şi apele au ţâşnit.

22. Nu este pace pentru cei stricaţi, spune Domnul.

Citiți capitolul complet Isaia 48