Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 45:1-6 Fidela 2013 (RFB13)

1. Astfel spune Domnul unsului său, lui Cirus, a cărui dreaptă am ţinut-o, pentru a supune naţiuni înaintea lui; şi voi dezlega coapsele împăraţilor, pentru a deschide înaintea lui cele două porţi părăsite; şi porţile nu vor fi închise;

2. Voi merge înaintea ta şi locurile strâmbe le voi îndrepta, voi sparge în bucăţi porţile de aramă şi voi tăia în două drugii de fier,

3. Şi îţi voi da tezaurele întunericului şi bogăţiile ascunse ale locurilor tainice, ca să ştii că eu, Domnul, care te chem pe nume, sunt Dumnezeul lui Israel.

4. De dragul lui Iacob, servitorul meu, şi Israel, alesul meu, te-am chemat chiar pe numele tău, ţi-am dat încă un nume, deşi nu m-ai cunoscut.

5. Eu sunt Domnul şi nu este altul, nu este Dumnezeu în afară de mine, te-am încins, deşi nu m-ai cunoscut,

6. Ca ei să ştie de la ridicarea soarelui şi de la vest, că nu este nimeni în afară de mine. Eu sunt Domnul şi nu este altul.

Citiți capitolul complet Isaia 45