Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 42:4-11 Fidela 2013 (RFB13)

4. Nu va slăbi nici nu se va descuraja până ce nu va fi aşezat judecata pe pământ; şi insulele vor aştepta legea lui.

5. Astfel spune Dumnezeu Domnul, cel ce a creat cerurile şi le-a întins; cel ce a desfăşurat pământul şi ceea ce vine din el; cel ce dă suflare oamenilor pe acesta şi duh celor ce umblă pe el:

6. Eu, Domnul, te-am chemat în dreptate şi te voi ţine de mână şi te voi ţine şi te voi da ca un legământ al poporului, ca o lumină a neamurilor,

7. Pentru a deschide ochii orbi, pentru a scoate prizonierii din închisoare şi pe cei care şed în întuneric, afară din casa închisorii.

8. Eu sunt Domnul, acesta este numele meu, şi gloria mea nu o voi da altuia, nici lauda mea chipurilor cioplite.

9. Iată, cele dintâi s-au întâmplat şi lucruri noi vestesc, vă spun despre ele înainte să răsară.

10. Cântaţi Domnului o cântare nouă şi lauda lui de la marginea pământului, voi care coborâţi la mare şi tot ceea ce este în ea, insulele şi locuitorii acestora.

11. Pustiul şi cetăţile acestuia să îşi ridice vocea lor, satele locuite din Chedar, să cânte locuitorii stâncii, să strige de pe vârful munţilor.

Citiți capitolul complet Isaia 42