Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 40:9-15 Fidela 2013 (RFB13)

9. O, Sion, care aduci veşti bune, ridică-te la muntele înalt; Ierusalime, care aduci veşti bune, înalţă-ţi vocea cu tărie; înalţ-o, nu te teme; spune cetăţilor din Iuda: Iată-l pe Dumnezeul vostru!

10. Iată, Domnul Dumnezeu va veni cu mână tare şi braţul său va stăpâni pentru el, iată, răsplata lui este cu el şi lucrarea lui înaintea lui.

11. Îşi va paşte turma ca un păstor, el va aduna mieii cu braţul său şi îi va purta în sânul său şi va conduce uşurel pe cele ce alăptează.

12. Cine a măsurat apele în căuşul palmei sale şi a măsurat cerul cu palma şi a cuprins ţărâna pământului într-o măsură şi a cântărit munţii în cântare şi dealurile într-o balanţă?

13. Cine a îndrumat duhul Domnului, sau l-a învăţat ca sfătuitor al lui?

14. De la cine a luat sfat şi cine l-a instruit şi l-a învăţat în cărarea judecăţii şi l-a învăţat cunoaştere şi i-a arătat calea înţelegerii?

15. Iată, naţiunile sunt ca o picătură dintr-o găleată şi sunt socotite ca praful mărunt al balanţei; iată, el ia insulele ca pe un lucru foarte mic.

Citiți capitolul complet Isaia 40