Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 40:11-20 Fidela 2013 (RFB13)

11. Îşi va paşte turma ca un păstor, el va aduna mieii cu braţul său şi îi va purta în sânul său şi va conduce uşurel pe cele ce alăptează.

12. Cine a măsurat apele în căuşul palmei sale şi a măsurat cerul cu palma şi a cuprins ţărâna pământului într-o măsură şi a cântărit munţii în cântare şi dealurile într-o balanţă?

13. Cine a îndrumat duhul Domnului, sau l-a învăţat ca sfătuitor al lui?

14. De la cine a luat sfat şi cine l-a instruit şi l-a învăţat în cărarea judecăţii şi l-a învăţat cunoaştere şi i-a arătat calea înţelegerii?

15. Iată, naţiunile sunt ca o picătură dintr-o găleată şi sunt socotite ca praful mărunt al balanţei; iată, el ia insulele ca pe un lucru foarte mic.

16. Şi Libanul nu este de ajuns pentru a arde, nici fiarele acestuia nu sunt de ajuns pentru o ofrandă arsă.

17. Toate naţiunile înaintea lui sunt ca nimic; şi sunt socotite pentru el mai puţin decât nimic şi deşertăciune.

18. Cu cine atunci veţi asemăna pe Dumnezeu? Sau cu ce asemănare îl veţi compara?

19. Lucrătorul topeşte un chip cioplit şi aurarul îl acoperă cu aur şi toarnă lănţişoare de argint.

20. Cel ce este atât de sărac încât nu are un dar, alege un lemn ce nu va putrezi; îşi caută un lucrător iscusit să pregătească un chip cioplit, ce nu va fi mutat.

Citiți capitolul complet Isaia 40