Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 36:1-6 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi s-a întâmplat în al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, că Sanherib, împăratul Asiriei, s-a ridicat împotriva tuturor cetăţilor apărate ale lui Iuda şi le-a luat.

2. Şi împăratul Asiriei a trimis pe Rabşache din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, cu o mare armată. Şi el a stat în picioare lângă apeductul iazului superior pe drumul mare al câmpului înălbitorului.

3. Atunci au venit la el Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă; şi Şebna, scribul, şi Ioah, fiul lui Asaf, cronicarul.

4. Şi Rabşache le-a spus: Spuneţi-i acum lui Ezechia: Astfel spune marele împărat, împăratul Asiriei: Ce este această încredere în care te încrezi?

5. Eu spun, tu spui (dar ele sunt doar vorbe deşarte): Eu am sfat şi tărie pentru război. Şi în cine te încrezi, de te-ai răzvrătit împotriva mea?

6. Iată, tu te încrezi în toiagul acestei trestii frânte, în Egipt, pe care dacă un om se sprijină îi va intra în mână şi i-o va străpunge; astfel este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei care se încred în el.

Citiți capitolul complet Isaia 36