Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 11:5-14 Fidela 2013 (RFB13)

5. Şi dreptatea va fi brâul coapselor sale şi credincioşia va fi brâul rărunchilor săi.

6. Şi lupul va locui cu mielul şi leopardul se va culca lângă ied; şi viţelul şi leul tânăr şi vitele îngrăşate împreună; şi un copilaş îi va conduce.

7. Şi vaca şi ursul vor paşte, micuţii lor se vor culca împreună, şi leul va mânca paie ca boul.

8. Şi sugarul se va juca la vizuina aspidei şi copilul înţărcat îşi va întinde mâna în vizuina năpârcii.

9. Ei nu vor răni, nici nu vor distruge pe tot muntele meu sfânt, fiindcă pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului, precum apele acoperă marea.

10. Şi în acea zi va fi o rădăcină a lui Isai care va sta ca un însemn al popoarelor; la acesta vor căuta neamurile şi odihna lui va fi glorioasă.

11. Şi se va întâmpla, în acea zi, că Domnul îşi va întinde mâna din nou, a doua oară, pentru a recupera rămăşiţa poporului său, care va fi rămas, din Asiria şi din Egipt şi din Patros şi din Cuş şi din Elam şi din Şinar şi din Hamat şi din insulele mării.

12. Şi va înălţa un însemn pentru naţiuni şi va aduna pe proscrişii lui Israel şi va aduna pe cei răspândiţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pământului.

13. Şi invidia lui Efraim se va depărta şi potrivnicii lui Iuda vor fi stârpiţi; Efraim nu va invidia pe Iuda şi Iuda nu va chinui pe Efraim.

14. Ci ei vor zbura pe umerii filistenilor spre vest; îi vor prăda împreună pe cei din est, vor pune mâna pe Edom şi Moab; şi copiii lui Amon vor asculta de ei.

Citiți capitolul complet Isaia 11