Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 34:13-31 Fidela 2013 (RFB13)

13. Cine i-a dat poruncă asupra pământului? Sau cine a aranjat întreaga lume?

14. Dacă îşi pune inima asupra omului, dacă adună la el duhul său şi suflarea sa,

15. Toată făptura va pieri împreună şi omul se va întoarce înapoi la ţărână.

16. Dacă ai acum înţelegere, ascultă aceasta, dă ascultare la vocea cuvintelor mele.

17. Va guverna cel ce urăşte dreptatea? Şi vei condamna tu pe cel mai drept?

18. Este potrivit să spui unui împărat: Eşti stricat? Şi prinţilor: Sunteţi neevlavioşi?

19. Cu cât mai puţin celui ce nu părtineşte pe prinţi, nici nu dă atenţie celui bogat mai mult decât celui sărac? Căci toţi sunt lucrarea mâinilor sale.

20. Într-o clipă vor muri şi poporul va fi tulburat la miezul nopţii şi va trece şi cel tare va fi luat fără mână.

21. Pentru că ochii lui sunt peste căile omului şi el vede toate umblările lui.

22. Nu este întuneric, nici umbră a morţii, unde lucrătorii nelegiuirii să se ascundă.

23. Fiindcă nu va pune peste om mai mult decât ce este drept; ca el să intre la judecată cu Dumnezeu.

24. Va rupe în bucăţi viteji fără număr şi va aşeza pe alţii în locul lor.

25. De aceea el le cunoaşte faptele şi îi răstoarnă în timpul nopţii, astfel că sunt nimiciţi.

26. Îi loveşte ca pe oamenii stricaţi în văzul celorlalţi,

27. Fiindcă s-au întors de la el şi au refuzat să ia aminte la oricare dintre căile sale,

28. Astfel că ei fac strigătul săracului să ajungă la el, iar el aude strigătul celui nenorocit.

29. Când dă linişte, cine poate face tulburare? Şi când îşi ascunde faţa, cine îl poate privi? Fie că este împotriva unei naţiuni, sau doar împotriva unui om;

30. Ca să nu domnească omul făţarnic, ca nu cumva poporul să fie prins în laţ.

31. Negreşit este potrivit a spune lui Dumnezeu: Am purtat pedeapsă, nu mă voi poticni;

Citiți capitolul complet Iov 34