Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42

Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 16 Fidela 2013 (RFB13)

1. Atunci Iov a răspuns şi a zis:

2. Am auzit multe astfel de lucruri, mângâietori răi sunteţi voi toţi.

3. Vor avea cuvintele zadarnice un sfârşit? Sau ce te încurajează de răspunzi?

4. Aş putea vorbi de asemenea precum faceţi voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu, aş putea îngrămădi cuvinte împotriva voastră şi mi-aş clătina capul spre voi.

5. Dar v-aş întări cu gura mea şi mişcarea buzelor mele ar retrage mâhnirea voastră.

6. Deşi vorbesc, mâhnirea mea nu se retrage, iar dacă mă feresc cu ce sunt uşurat?

7. Dar acum el m-a obosit, tu ai pustiit pe toţi ai mei.

8. Şi m-ai umplut cu riduri, ceea ce este o mărturie împotriva mea; şi slăbiciunea, ridicându-se în mine, aduce mărturie feţei mele.

9. Mă sfâşie în furia sa, cel ce mă urăşte; scrâşneşte din dinţii săi asupra mea; duşmanul meu îşi ascute ochii asupra mea.

10. Au stat cu gurile căscate asupra mea; m-au lovit ocărâtor peste obraz; s-au adunat împotriva mea.

11. Dumnezeu m-a dat celor neevlavioşi şi m-a dat în mâinile celor stricaţi.

12. Eram în tihnă, dar el m-a frânt în bucăţi; de asemenea m-a luat de gât şi m-a rupt în bucăţi şi m-a făcut ţinta lui.

13. Arcaşii lui mă încercuiesc, îmi despică rărunchii în bucăţi şi nu cruţă; îmi varsă fierea pe pământ.

14. Mă frânge cu spărtură peste spărtură, aleargă peste mine ca un uriaş.

15. Mi-am cusut haină de sac peste pielea mea şi mi-am întinat cornul în ţărână.

16. Faţa mea este murdărită de plânset şi pe pleoapele mele este umbra morţii;

17. Deşi nu este pentru vreo nedreptate în mâinile mele; de asemenea rugăciunea mea este pură.

18. Pământule, nu-mi acoperi sângele; şi să nu îşi găsească loc strigătul meu.

19. De asemenea acum, iată, martorul meu este în cer şi mărturia mea este în înalt.

20. Prietenii mei mă batjocoresc, dar ochiul meu varsă lacrimi spre Dumnezeu.

21. O, de ar pleda cineva pentru un om cu Dumnezeu, precum pledează un om pentru aproapele său!

22. Încă puţini ani să vină, atunci voi merge pe calea de pe care nu mă voi întoarce.