Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 12:5-12 Fidela 2013 (RFB13)

5. Cel ce este gata să alunece cu picioarele sale este ca o lampă dispreţuită în gândul celui ce este în tihnă.

6. Corturile jefuitorilor prosperă şi cei ce provoacă pe Dumnezeu sunt în siguranţă, în a căror mână Dumnezeu aduce din abundenţă.

7. Dar întreabă acum fiarele şi ele te vor învăţa; şi păsările cerului şi ele îţi vor spune;

8. Sau vorbeşte pământului şi el te va învăţa, şi peştii mării îţi vor istorisi.

9. Cine nu ştie în toate acestea că mâna Domnului a lucrat aceasta?

10. În a cărui mână este sufletul fiecărei vieţuitoare şi suflarea întregii omeniri.

11. Nu încearcă urechea cuvintele? Şi nu gustă gura mâncarea sa?

12. Înţelepciune este la cei foarte bătrâni; şi înţelegere în lungimea zilelor.

Citiți capitolul complet Iov 12