Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 12:1-11 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Iov a răspuns şi a zis:

2. Fără îndoială că voi sunteţi poporul şi înţelepciunea va muri odată cu voi.

3. Dar eu am înţelegere la fel ca voi; nu vă sunt inferior; da, cine nu ştie lucruri ca acestea?

4. Sunt ca unul batjocorit de aproapele său, care cheamă pe Dumnezeu şi el îi răspunde, cel drept şi integru este de râs în batjocură.

5. Cel ce este gata să alunece cu picioarele sale este ca o lampă dispreţuită în gândul celui ce este în tihnă.

6. Corturile jefuitorilor prosperă şi cei ce provoacă pe Dumnezeu sunt în siguranţă, în a căror mână Dumnezeu aduce din abundenţă.

7. Dar întreabă acum fiarele şi ele te vor învăţa; şi păsările cerului şi ele îţi vor spune;

8. Sau vorbeşte pământului şi el te va învăţa, şi peştii mării îţi vor istorisi.

9. Cine nu ştie în toate acestea că mâna Domnului a lucrat aceasta?

10. În a cărui mână este sufletul fiecărei vieţuitoare şi suflarea întregii omeniri.

11. Nu încearcă urechea cuvintele? Şi nu gustă gura mâncarea sa?

Citiți capitolul complet Iov 12