Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 1:6-18 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea Domnului; şi Satan a venit de asemenea printre ei.

7. Şi Domnul i-a spus lui Satan: De unde vii? Atunci Satan a răspuns Domnului şi a zis: De la cutreierarea pământului şi de la umblarea în sus şi în jos pe acesta.

8. Şi Domnul i-a spus lui Satan: Ai luat aminte la servitorul meu Iov, că nu este niciunul asemenea lui pe pământ, un om desăvârşit şi integru, unul care se teme de Dumnezeu şi evită răul?

9. Atunci Satan a răspuns Domnului şi a zis: Se teme Iov de Dumnezeu degeaba?

10. Nu l-ai îngrădit pe el şi casa lui şi tot ce are de jur împrejur? Tu ai binecuvântat lucrarea mâinilor sale şi averea lui s-a înmulţit în ţară.

11. Dar întinde-ţi mâna acum şi atinge tot ce are el şi te va blestema în faţă.

12. Şi Domnul i-a spus lui Satan: Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu îţi întinzi mâna. Astfel Satan a plecat din prezenţa Domnului.

13. Şi a fost o zi când fiii săi şi fiicele sale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare.

14. Şi a venit un mesager la Iov şi a spus: Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei;

15. Şi sabeenii au căzut asupra lor şi i-au luat; da, au ucis servitorii cu tăişul sabiei; şi doar eu singur am scăpat ca să îţi aduc vestea.

16. În timp ce el încă vorbea, a venit de asemenea un altul şi a spus: Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile şi servitorii şi i-a mistuit; şi doar eu singur am scăpat ca să îţi aduc vestea.

17. În timp ce el încă vorbea, a venit de asemenea un altul şi a spus: Caldeenii au făcut trei cete şi au căzut asupra cămilelor şi le-au dus, da, şi au ucis servitorii cu tăişul sabiei; şi doar eu singur am scăpat ca să îţi aduc vestea.

18. În timp ce el încă vorbea, a venit de asemenea un altul şi a spus: Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,

Citiți capitolul complet Iov 1