Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 6:8-21 Fidela 2013 (RFB13)

8. Atunci împăratul Siriei s-a războit împotriva lui Israel şi s-a sfătuit cu servitorii săi, spunând: În cutare şi în cutare loc va fi tabăra mea.

9. Şi omul lui Dumnezeu a trimis la împăratul lui Israel, spunând: Ia seama să nu treci prin acel loc, pentru că acolo au coborât sirienii.

10. Şi împăratul lui Israel a trimis la locul despre care omul lui Dumnezeu îi spusese şi îl avertizase şi s-a salvat acolo, nu o dată, nici de două ori.

11. De aceea inima împăratului Siriei era foarte tulburată pentru acest lucru; şi a chemat pe servitorii săi şi le-a spus: Nu îmi veţi arăta cine dintre noi este pentru împăratul lui Israel?

12. Şi unul dintre servitorii lui a spus: Nimeni, domnul meu, împărate; ci Elisei profetul, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care tu le vorbeşti în camera ta de culcare.

13. Şi el a spus: Mergeţi şi spionaţi unde este el, ca să trimit şi să îl prind. Şi i s-a spus, zicând: Iată, el este în Dotan.

14. De aceea a trimis el acolo cai şi care şi o mare oştire; şi ei au venit noaptea şi au încercuit cetatea.

15. Şi când servitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat devreme şi a ieşit, iată, o oştire încercuise cetatea deopotrivă cu cai şi cu care. Şi servitorul său i-a spus: Vai, stăpâne! Ce vom face?

16. Şi el a răspuns: Nu te teme, pentru că aceia ce sunt cu noi sunt mai mulţi decât aceia ce sunt cu ei.

17. Şi Elisei s-a rugat şi a spus: Doamne, te rog, deschide-i ochii pentru a vedea. Şi Domnul a deschis ochii tânărului; şi el a văzut; şi, iată, muntele era plin de cai şi de care de foc de jur împrejurul lui Elisei.

18. Şi după ce au coborât la el, Elisei s-a rugat Domnului şi a spus: Loveşte acest popor, te rog, cu orbire. Şi el i-a lovit cu orbire conform cuvântului lui Elisei.

19. Şi Elisei le-a spus: Nu aceasta este calea, nici cetatea nu este aceasta; urmaţi-mă, şi vă voi duce la omul pe care îl căutaţi. Dar el i-a condus în Samaria.

20. Şi s-a întâmplat, când au intrat în Samaria, că Elisei a zis: Doamne, deschide ochii acestor oameni, ca să vadă. Şi Domnul le-a deschis ochii şi ei au văzut; şi, iată, erau în mijlocul Samariei.

21. Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Elisei, când i-a văzut: Părintele meu, să îi lovesc? Să îi lovesc?

Citiți capitolul complet 2 Imparati 6