Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 6:19-28 Fidela 2013 (RFB13)

19. Şi Elisei le-a spus: Nu aceasta este calea, nici cetatea nu este aceasta; urmaţi-mă, şi vă voi duce la omul pe care îl căutaţi. Dar el i-a condus în Samaria.

20. Şi s-a întâmplat, când au intrat în Samaria, că Elisei a zis: Doamne, deschide ochii acestor oameni, ca să vadă. Şi Domnul le-a deschis ochii şi ei au văzut; şi, iată, erau în mijlocul Samariei.

21. Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Elisei, când i-a văzut: Părintele meu, să îi lovesc? Să îi lovesc?

22. Iar el a răspuns: Să nu îi loveşti, vrei să loveşti pe aceia pe care i-ai luat captivi cu sabia ta şi cu arcul tău? Pune-le pâine şi apă înainte, ca să mănânce şi să bea şi să meargă la stăpânul lor.

23. Şi a pregătit un ospăţ mare pentru ei; şi după ce au mâncat şi au băut, i-a trimis şi au mers la stăpânul lor. Astfel cetele înarmate ale Siriei nu au mai venit în ţara lui Israel.

24. Şi s-a întâmplat după aceasta, că Ben-Hadad, împăratul Siriei, şi-a adunat toată oştirea şi s-a urcat şi a asediat Samaria.

25. Şi era o mare foamete în Samaria; şi, iată, au asediat-o, până când s-a vândut un cap de măgar pentru optzeci de arginţi, şi a patra parte a unui cab de găinaţ de porumbel pentru cinci arginţi.

26. Şi pe când împăratul lui Israel trecea pe zid, o femeie a strigat la el, spunând: Ajută-mă, domnul meu, împărate.

27. Şi el a spus: Dacă Domnul nu te ajută, de unde să te ajut eu? Din hambar, sau din teasc?

28. Şi împăratul i-a zis: Ce îţi este? Şi ea a răspuns: Această femeie mi-a spus: Dă pe fiul tău, ca să îl mâncăm astăzi şi îl vom mânca pe fiul meu mâine.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 6