Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 4:4-21 Fidela 2013 (RFB13)

4. Şi după ce intri, să închizi uşa după tine şi după fiii tăi şi să torni în toate vasele acelea şi să pui deoparte pe cele care sunt pline.

5. Astfel ea a plecat de la el şi a închis uşa după ea şi după fiii ei, care îi aduceau vasele; şi ea turna.

6. Şi s-a întâmplat, după ce vasele au fost pline, că ea a spus fiului său: Adu-mi încă un vas. Iar el i-a zis: Nu mai este niciun vas. Şi untdelemnul s-a oprit.

7. Atunci ea a venit şi i-a spus omului lui Dumnezeu. Iar el a zis: Du-te, vinde untdelemnul şi plăteşte datoria şi trăieşte tu şi copiii tăi din restul.

8. Şi s-a întâmplat într-o zi, că Elisei trecea pe la Sunem, unde era o femeie cu vază; şi ea l-a constrâns să mănânce pâine. Şi a fost astfel, că ori de câte ori el trecea, se abătea pe acolo să mănânce pâine.

9. Şi ea a spus soţului ei: Iată acum, eu pricep că acesta este un om sfânt al lui Dumnezeu, care trece întotdeauna pe la noi.

10. Te rog, să îi facem o cămăruţă pe zid; şi să îi punem acolo un pat şi o masă şi un scaun şi un sfeşnic; şi va fi, când vine la noi, că se va abate pe acolo.

11. Şi s-a întâmplat într-o zi, că el a venit pe acolo şi s-a abătut pe la cameră şi s-a culcat acolo.

12. Şi el i-a spus lui Ghehazi, servitorul său: Cheamă pe sunamita aceasta. Şi după ce a chemat-o, ea a stat în picioare înaintea lui.

13. Iar el i-a zis: Spune-i acum femeii: Iată, tu te-ai îngrijit de noi cu toată această grijă; ce este de făcut pentru tine? Doreşti să se vorbească pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii? Iar ea a răspuns: Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.

14. Iar el a zis: Ce este de făcut atunci pentru ea? Şi Ghehazi a răspuns: Cu adevărat ea nu are copil şi soţul ei este bătrân.

15. Iar el a spus: Cheam-o. Şi după ce el a chemat-o, ea a stat în picioare la uşă.

16. Şi el a zis: Cam pe timpul acesta, conform cu timpul vieţii, tu vei îmbrăţişa un fiu. Şi ea a spus: Nu, domnul meu, tu om al lui Dumnezeu, nu minţii pe roaba ta.

17. Şi femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu la acel timp pe care i-l spusese Elisei, conform cu timpul vieţii.

18. Şi când copilul a crescut, s-a întâmplat într-o zi, că a ieşit la tatăl său la secerători.

19. Şi el a spus tatălui său: Capul meu, capul meu. Iar el a zis unui tânăr: Du-l la mama lui.

20. Şi după ce l-a luat şi l-a dus la mama lui, el a şezut pe genunchii ei până la amiază şi apoi a murit.

21. Şi ea s-a urcat şi l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu şi a închis uşa după el şi a plecat.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 4