Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 3:15-25 Fidela 2013 (RFB13)

15. Dar acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harpă. Şi s-a întâmplat, în timp ce cânta cântăreţul cu harpă, că mâna Domnului a venit peste el.

16. Şi el a spus: Astfel spune Domnul: Faceţi în această vale groapă lângă groapă.

17. Fiindcă astfel spune Domnul: Nu veţi vedea vânt, nici nu veţi vedea ploaie; totuşi această vale va fi umplută cu apă, ca voi să beţi, deopotrivă voi şi vitele voastre şi animalele voastre.

18. Şi acesta este doar un lucru uşor înaintea ochilor Domnului, el va da de asemenea pe moabiţi în mâna voastră.

19. Şi veţi lovi fiecare cetate întărită şi fiecare cetate aleasă şi veţi tăia fiecare copac bun şi veţi astupa toate fântânile de apă şi veţi strica cu pietre fiecare bucată bună de pământ.

20. Şi s-a întâmplat dimineaţa, când darul de mâncare era oferit că, iată, a venit apă de pe calea Edomului şi ţara s-a umplut cu apă.

21. Şi când toţi moabiţii au auzit că împăraţii s-au urcat să lupte împotriva lor, s-au adunat toţi cei care erau în stare să poarte armură, şi mai vârstnici, şi au stat în picioare la graniţă.

22. Şi s-au sculat dis-de-dimineaţă şi soarele a strălucit peste apă şi moabiţii au văzut apa roşie ca sângele de cealaltă parte;

23. Şi au spus: Acesta este sânge; împăraţii sunt nimiciţi cu desăvârşire şi s-au lovit unul pe altul; şi acum, Moabule, la pradă.

24. Şi, când au ajuns la tabăra lui Israel, israeliţii s-au ridicat şi au lovit pe moabiţi, astfel încât ei au fugit dinaintea lor; dar ei au mers înainte lovind pe moabiţi, chiar în ţara lor.

25. Şi au dărâmat cetăţile şi pe fiecare bucată bună de pământ şi-a aruncat fiecare om piatra lui şi l-au umplut; şi au astupat toate fântânile de apă şi au tăiat fiecare copac bun; doar în Chir-Hareset au lăsat pietrele; totuşi aruncătorii cu praştia l-au înconjurat şi l-au lovit.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 3