Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 22:2-13 Fidela 2013 (RFB13)

2. Şi el a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului şi a umblat în toată calea lui David, tatăl său, şi nu s-a abătut la dreapta sau la stânga.

3. Şi s-a întâmplat, în anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, că împăratul a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam, scribul, la casa Domnului, spunând:

4. Urcă-te la Hilchia, marele preot, ca el să socotească argintul adus în casa Domnului, pe care păzitorii uşii l-au adunat de la popor;

5. Şi să îi dea în mâna celor ce fac lucrarea, care au supravegherea casei Domnului; şi ei să îi dea celor ce fac lucrarea care este în casa Domnului, pentru a repara spărturile casei,

6. Tâmplarilor şi constructorilor şi pietrarilor şi pentru a cumpăra lemnărie şi piatră cioplită pentru a repara casa.

7. Totuşi nu a fost o numărătoare făcută cu ei despre banii daţi în mâna lor, căci se purtau cu credincioşie.

8. Şi Hilchia, marele preot, i-a spus lui Şafan scribul: Am găsit cartea legii în casa Domnului. Şi Hilchia i-a dat lui Şafan cartea şi el a citit-o.

9. Şi scribul Şafan a venit la împărat şi a adus din nou cuvânt împăratului şi a spus: Servitorii tăi au adunat banii care au fost găsiţi în casă şi i-au dat în mâna celor ce fac lucrarea, care au supravegherea casei Domnului.

10. Şi scribul Şafan i-a arătat împăratului, spunând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.

11. Şi s-a întâmplat, când împăratul a auzit cuvintele cărţii legii, că şi-a rupt hainele.

12. Şi împăratul i-a poruncit preotului Hilchia şi lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi lui Acbor, fiul lui Micaia, şi lui Şafan, scribul, şi lui Asaia, un servitor al împăratului, spunând:

13. Mergeţi, întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru popor şi pentru tot Iuda referitor la cuvintele acestei cărţi care a fost găsită, pentru că mare este furia Domnului care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri nu au dat ascultare cuvintelor acestei cărţi, pentru a face conform cu tot ce este scris despre noi.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 22