Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 20:6-13 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi voi adăuga zilelor tale cincisprezece ani; şi te voi scăpa pe tine şi această cetate din mâna împăratului Asiriei; şi voi apăra această cetate, de dragul meu şi al servitorului meu, David.

7. Şi Isaia a spus: Luaţi un amestec de smochine. Şi ei au luat şi l-au pus pe ulcer; şi el s-a vindecat.

8. Şi Ezechia i-a spus lui Isaia: Care va fi semnul că Domnul mă va vindeca şi că mă voi urca la casa Domnului a treia zi?

9. Şi Isaia a spus: Acest semn îl vei avea de la Domnul, că Domnul va face lucrul pe care l-a zis: să treacă umbra înainte zece trepte, sau să se întoarcă înapoi zece trepte?

10. Şi Ezechia a răspuns: Este un lucru uşor ca umbra să coboare zece trepte; nu, ci să se întoarcă umbra înapoi zece trepte.

11. Şi profetul Isaia a strigat către Domnul; şi el a întors zece trepte înapoi, umbra care coborâse pe treptele lui Ahaz.

12. În acel timp Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis scrisori şi un dar lui Ezechia, fiindcă auzise că Ezechia fusese bolnav.

13. Şi Ezechia le-a dat ascultare şi le-a arătat toată casa lucrurilor sale preţioase, argintul şi aurul şi mirodeniile şi untdelemnurile preţioase şi toată casa armelor lui şi tot ce s-a găsit în tezaurele lui; nu a fost nimic în casa lui, nici în tot locul stăpânirii lui ce Ezechia să nu le arate lor.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 20