Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 10:10-24 Fidela 2013 (RFB13)

10. Să ştiţi acum că nu va cădea la pământ nimic din cuvântul Domnului, pe care Domnul l-a vorbit referitor la casa lui Ahab, pentru că Domnul a făcut ceea ce a vorbit prin servitorul său Ilie.

11. Astfel Iehu a ucis pe toţi câţi rămăseseră din casa lui Ahab în Izreel şi pe toţi marii bărbaţi ai lui şi pe rudele lui şi pe preoţii lui, până când nu i-a lăsat nicio rămăşiţă.

12. Şi el s-a ridicat şi a plecat şi a venit la Samaria. Şi pe drum, la tunzătoarea oilor,

13. Iehu s-a întâlnit cu fraţii lui Ahazia, împăratul lui Iuda, şi a spus: Cine sunteţi voi? Iar ei au răspuns: Noi suntem fraţii lui Ahazia; şi coborâm să salutăm pe copiii împăratului şi pe copiii împărătesei.

14. Şi el a spus: Prindeţi-i vii. Şi i-au prins vii şi i-au ucis la groapa tunzătorii oilor, patruzeci şi doi de oameni; nu au lăsat pe niciunul dintre ei.

15. Şi după ce a plecat de acolo, a găsit pe Ionadab, fiul lui Recab, venind să îl întâlnească; şi l-a salutat şi i-a spus: Este inima ta dreaptă, precum inima mea este cu inima ta? Şi Ionadab a răspuns: Este. Dacă este, dă-mi mâna ta. Şi i-a dat mâna; şi l-a luat la el în car.

16. Şi el a spus: Vino cu mine şi vei vedea zelul meu pentru Domnul. Astfel ei l-au făcut să meargă în carul său.

17. Şi după ce a venit la Samaria, a ucis pe toţi cei rămaşi lui Ahab în Samaria, până l-a nimicit, conform spusei Domnului, pe care o vorbise lui Ilie.

18. Şi Iehu a adunat tot poporul şi le-a zis: Ahab a servit puţin lui Baal; dar Iehu îi va servi mult.

19. Şi acum, chemaţi-mi pe toţi profeţii lui Baal, pe toţi servitorii lui şi pe toţi preoţii lui; să nu lipsească nimeni, pentru că am un mare sacrificiu de făcut lui Baal; oricine va lipsi nu va mai trăi. Dar Iehu a făcut aceasta cu viclenie, pentru a-i nimici pe închinătorii lui Baal.

20. Şi Iehu a spus: Proclamaţi o adunare solemnă pentru Baal. Şi ei au proclamat-o.

21. Şi Iehu a trimis în tot Israelul; şi toţi închinătorii lui Baal au venit, astfel încât nu a rămas niciun om care să nu fi venit. Şi au intrat în casa lui Baal; şi casa lui Baal era plină de la un capăt până la altul.

22. Şi el a spus celui care era peste veştminte: Adu veştminte pentru toţi închinătorii lui Baal. Iar el le-a adus veştminte.

23. Şi Iehu şi Ionadab, fiul lui Recab, au intrat în casa lui Baal, şi Iehu a spus închinătorilor lui Baal: Cercetaţi şi vedeţi să nu fie aici cu voi niciunul dintre servitorii Domnului, ci numai închinătorii lui Baal.

24. Şi după ce au intrat să ofere sacrificii şi ofrande arse, Iehu a rânduit afară optzeci de oameni şi a spus: Cine lasă pe vreunul dintre oamenii pe care i-am adus în mâinile voastre să scape, viaţa sa va fi pentru viaţa lui.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 10