Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 10:10-23 Fidela 2013 (RFB13)

10. Să ştiţi acum că nu va cădea la pământ nimic din cuvântul Domnului, pe care Domnul l-a vorbit referitor la casa lui Ahab, pentru că Domnul a făcut ceea ce a vorbit prin servitorul său Ilie.

11. Astfel Iehu a ucis pe toţi câţi rămăseseră din casa lui Ahab în Izreel şi pe toţi marii bărbaţi ai lui şi pe rudele lui şi pe preoţii lui, până când nu i-a lăsat nicio rămăşiţă.

12. Şi el s-a ridicat şi a plecat şi a venit la Samaria. Şi pe drum, la tunzătoarea oilor,

13. Iehu s-a întâlnit cu fraţii lui Ahazia, împăratul lui Iuda, şi a spus: Cine sunteţi voi? Iar ei au răspuns: Noi suntem fraţii lui Ahazia; şi coborâm să salutăm pe copiii împăratului şi pe copiii împărătesei.

14. Şi el a spus: Prindeţi-i vii. Şi i-au prins vii şi i-au ucis la groapa tunzătorii oilor, patruzeci şi doi de oameni; nu au lăsat pe niciunul dintre ei.

15. Şi după ce a plecat de acolo, a găsit pe Ionadab, fiul lui Recab, venind să îl întâlnească; şi l-a salutat şi i-a spus: Este inima ta dreaptă, precum inima mea este cu inima ta? Şi Ionadab a răspuns: Este. Dacă este, dă-mi mâna ta. Şi i-a dat mâna; şi l-a luat la el în car.

16. Şi el a spus: Vino cu mine şi vei vedea zelul meu pentru Domnul. Astfel ei l-au făcut să meargă în carul său.

17. Şi după ce a venit la Samaria, a ucis pe toţi cei rămaşi lui Ahab în Samaria, până l-a nimicit, conform spusei Domnului, pe care o vorbise lui Ilie.

18. Şi Iehu a adunat tot poporul şi le-a zis: Ahab a servit puţin lui Baal; dar Iehu îi va servi mult.

19. Şi acum, chemaţi-mi pe toţi profeţii lui Baal, pe toţi servitorii lui şi pe toţi preoţii lui; să nu lipsească nimeni, pentru că am un mare sacrificiu de făcut lui Baal; oricine va lipsi nu va mai trăi. Dar Iehu a făcut aceasta cu viclenie, pentru a-i nimici pe închinătorii lui Baal.

20. Şi Iehu a spus: Proclamaţi o adunare solemnă pentru Baal. Şi ei au proclamat-o.

21. Şi Iehu a trimis în tot Israelul; şi toţi închinătorii lui Baal au venit, astfel încât nu a rămas niciun om care să nu fi venit. Şi au intrat în casa lui Baal; şi casa lui Baal era plină de la un capăt până la altul.

22. Şi el a spus celui care era peste veştminte: Adu veştminte pentru toţi închinătorii lui Baal. Iar el le-a adus veştminte.

23. Şi Iehu şi Ionadab, fiul lui Recab, au intrat în casa lui Baal, şi Iehu a spus închinătorilor lui Baal: Cercetaţi şi vedeţi să nu fie aici cu voi niciunul dintre servitorii Domnului, ci numai închinătorii lui Baal.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 10