Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 9:21-31 Fidela 2013 (RFB13)

21. Deoarece corăbiile împăratului mergeau la Tarsis cu servitorii lui Hiram, o dată la fiecare trei ani veneau corăbii din Tarsis, aducând aur şi argint, fildeş şi maimuţe şi păuni.

22. Şi împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune.

23. Şi toţi împăraţii pământului au căutat prezenţa lui Solomon, să îi audă înţelepciunea, pe care Dumnezeu a pus-o în inima lui.

24. Iar ei au adus, fiecare om, darul său, vase de argint şi vase de aur şi îmbrăcăminte, armură şi mirodenii, cai şi catâri, o măsură an de an.

25. Şi Solomon avea patru mii de iesle pentru cai şi care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile pentru care şi cu împăratul, la Ierusalim.

26. Şi a domnit peste toţi împăraţii, de la râu până la ţara filistenilor şi la graniţa Egiptului.

27. Şi împăratul a făcut argintul în Ierusalim ca pietrele, şi cedrii i-a făcut ca sicomorii care sunt în câmpiile joase, din abundenţă.

28. Şi i-au adus lui Solomon cai din Egipt şi din toate ţările.

29. Şi restul faptelor lui Solomon, cele dintâi şi cele din urmă, nu sunt ele scrise în cartea profetului Natan, şi în profeţia lui Ahiia şilonitul, şi în viziunile lui Ido, văzătorul despre Ieroboam, fiul lui Nebat?

30. Şi Solomon a domnit patruzeci de ani în Ierusalim, peste tot Israelul.

31. Şi Solomon a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David, tatăl său; şi Roboam, fiul său, a domnit în locul său.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 9