Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 8:13-18 Fidela 2013 (RFB13)

13. După măsură hotărâtă, zi de zi, sacrificând conform poruncilor lui Moise, în sabate şi la lunile noi şi la sărbătorile solemne, de trei ori pe an, în sărbătoarea azimei şi sărbătoarea săptămânilor şi în sărbătoarea corturilor.

14. Şi a numit, conform ordinului lui David, tatăl său, rândurile preoţilor la serviciul lor şi pe leviţi la sarcinile lor, să laude şi să servească înaintea preoţilor, precum cerea datoria fiecărei zile; portarii de asemenea la rândurile lor la fiecare poartă, fiindcă astfel poruncise David, omul lui Dumnezeu.

15. Şi ei nu s-au depărtat de porunca împăratului, dată preoţilor şi leviţilor, referitoare la orice lucru, sau referitoare la tezaure.

16. Şi toată munca lui Solomon era pregătită până la ziua temeliei casei Domnului şi până când a fost terminată. Astfel casa Domnului a fost desăvârşită.

17. Atunci Solomon a mers la Eţion-Gheber şi la Elot, la malul mării, în ţara lui Edom.

18. Şi Hiram i-a trimis, prin mâinile servitorilor săi, corăbii şi servitori care aveau cunoaşterea mării; şi au mers cu servitorii lui Solomon la Ofir şi au luat de acolo patru sute cincizeci de talanţi de aur şi i-au adus împăratului Solomon.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 8