Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 35:11-23 Fidela 2013 (RFB13)

11. Şi au înjunghiat paştele şi preoţii au stropit sângele din mâinile lor şi leviţii le-au jupuit.

12. Şi au îndepărtat ofrandele arse, ca să dea conform cu cetele familiilor poporului, pentru a oferi Domnului, precum este scris în cartea lui Moise. Şi tot aşa au făcut cu boii.

13. Şi au prăjit paştele cu foc, conform cu rânduiala, dar celelalte ofrande sfinte le-au fiert în oale şi în căldări şi în tigăi şi le-au împărţit în grabă la tot poporul.

14. Şi după aceasta au pregătit pentru ei şi pentru preoţi, fiindcă preoţii, fiii lui Aaron, au fost ocupaţi cu aducerea ofrandelor arse şi cu grăsimea, până noaptea; de aceea leviţii au pregătit pentru ei şi pentru preoţi, fiii lui Aaron.

15. Şi cântăreţii, fiii lui Asaf, erau la locul lor, conform poruncii lui David şi Asaf şi Heman şi Iedutun, văzătorul împăratului; şi portarii aşteptau la fiecare poartă; nu se depărtau din serviciul lor, fiindcă fraţii lor, leviţii, pregăteau pentru ei.

16. Astfel, tot serviciul Domnului a fost pregătit în aceeaşi zi, pentru a ţine paştele şi pentru a aduce ofrande arse pe altarul Domnului, conform poruncii împăratului Iosia.

17. Şi copiii lui Israel, care erau prezenţi, au ţinut paştele în acel timp şi sărbătoarea azimelor şapte zile.

18. Şi nu a fost ţinut paşte ca acela din zilele profetului Samuel; niciunul dintre toţi împăraţii lui Israel nu au ţinut un astfel de paşte, precum a ţinut Iosia; şi preoţii şi leviţii şi tot Iuda şi Israelul, care au fost prezenţi, şi locuitorii Ierusalimului.

19. Acest paşte a fost ţinut în al optsprezecelea an al domniei lui Iosia.

20. După toate acestea, după ce Iosia a pregătit templul, Neco, împăratul Egiptului, a urcat să lupte împotriva Carchemişului, la Eufrat; şi Iosia a ieşit împotriva lui.

21. Dar el a trimis ambasadori la el, spunând: Ce am eu a face cu tine, tu împărat al lui Iuda? Eu nu vin împotriva ta în această zi, ci împotriva casei cu care am război, fiindcă Dumnezeu mi-a poruncit să mă grăbesc, fereşte-te să te opui lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.

22. Cu toate acestea Iosia a refuzat să îşi întoarcă faţa de la el, ci s-a deghizat, ca să lupte cu el; şi nu a dat ascultare cuvintelor lui Neco, din gura lui Dumnezeu, şi a venit să lupte în valea Meghido.

23. Şi arcaşii au tras spre împăratul Iosia; şi împăratul a spus servitorilor lui: Luaţi-mă deoparte, fiindcă sunt grav rănit.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 35