Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 33:6-20 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi a făcut pe copiii lui să treacă prin foc în valea fiului lui Hinom, de asemenea a dat atenţie timpurilor şi a folosit descântări şi a folosit vrăjitorie şi a lucrat cu un demon şi cu vrăjitori, a lucrat mult rău înaintea ochilor Domnului, pentru a-l provoca la mânie.

7. Şi a pus un chip cioplit, idolul pe care l-a făcut, în casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu i-a spus lui David şi lui Solomon, fiul său: În această casă şi în Ierusalim, pe care l-am ales înaintea tuturor triburilor lui Israel, îmi voi pune numele pentru totdeauna,

8. Şi nu voi mai îndepărta piciorul lui Israel din ţara pe care am rânduit-o pentru părinţii voştri; numai să ia seama să facă tot ceea ce le-am poruncit, conform întregii legi şi a statutelor şi rânduielilor date prin mâna lui Moise.

9. Astfel Manase a făcut pe Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului să rătăcească şi să facă mai rău decât păgânii, pe care Domnul i-a nimicit înaintea copiilor lui Israel.

10. Şi Domnul i-a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei au refuzat să dea ascultare.

11. De aceea Domnul a adus asupra lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care l-au luat pe Manase dintre spini şi l-au legat cu lanţuri şi l-au dus în Babilon.

12. Şi când a fost în necaz a căutat pe Domnul Dumnezeul său şi s-a umilit mult înaintea Dumnezeului părinţilor lui,

13. Şi i s-a rugat, iar el s-a lăsat înduplecat de el şi a auzit cererile lui şi l-a adus din nou la Ierusalim în împărăţia sa. Atunci Manase a cunoscut că Domnul, el este Dumnezeu.

14. Şi după aceasta a construit un zid în afara cetăţii lui David, pe partea de vest a Ghihonului, în vale, chiar la intrarea Porţii Peştelui şi a încercuit Ofelul şi i-a ridicat o foarte mare înălţime şi a pus căpetenii de război în toate cetăţile întărite din Iuda.

15. Şi a îndepărtat dumnezeii străini şi idolul din casa Domnului şi toate altarele pe care le-a construit în muntele casei Domnului şi în Ierusalim şi le-a aruncat afară din cetate.

16. Şi a reparat altarul Domnului şi a sacrificat pe el ofrande de pace şi ofrande de mulţumire şi a poruncit lui Iuda să servească Domnului Dumnezeul lui Israel.

17. Cu toate acestea poporul a sacrificat încă pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului lor.

18. Şi restul faptelor lui Manase şi rugăciunea lui către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în numele Domnului Dumnezeul lui Israel, iată, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel.

19. Rugăciunea lui de asemenea şi cum Dumnezeu s-a lăsat înduplecat de el şi tot păcatul lui şi fărădelegea lui şi locurile pe care a construit înălţimi şi a pus idoli în dumbrăvi şi chipuri cioplite, înainte să fie umilit, iată, sunt scrise printre spusele văzătorilor.

20. Astfel Manase a adormit cu părinţii lui şi l-au îngropat în propria lui casă; şi Amon, fiul său, a domnit în locul său.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 33