Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 29:9-25 Fidela 2013 (RFB13)

9. Căci iată, părinţii noştri au căzut prin sabie şi fiii noştri şi fiicele noastre şi soţiile noastre sunt în captivitate pentru aceasta.

10. Şi este în inima mea să fac un legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, ca furia lui înverşunată să se întoarcă de la noi.

11. Fiii mei, nu staţi acum nepăsători, fiindcă Domnul v-a ales să staţi în picioare înaintea lui, să îi serviţi şi să îi fiţi servitori şi să ardeţi tămâie.

12. Atunci leviţii s-au ridicat: Mahat, fiul lui Amasai, şi Ioel, fiul lui Azaria, dintre fiii chehatiţilor; şi dintre fiii lui Merari: Chiş, fiul lui Abdi, şi Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşon: Ioah, fiul lui Zima, şi Eden, fiul lui Ioah;

13. Şi dintre fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi dintre fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania;

14. Şi dintre fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei; şi dintre fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel.

15. Şi au adunat pe fraţii lor şi s-au sfinţit şi au venit, conform poruncii împăratului, prin cuvintele Domnului, să cureţe casa Domnului.

16. Şi preoţii au intrat în partea interioară a casei Domnului, să o cureţe; şi au scos afară toată necurăţia pe care au găsit-o în templul Domnului, în curtea casei Domnului. Şi leviţii au luat-o pentru a o duce afară la pârâul Chedron.

17. Şi ei au început să sfinţească în ziua întâi a lunii întâi; şi în a opta zi a lunii au venit la porticul Domnului, astfel au sfinţit casa Domnului în opt zile; şi în a şaisprezecea zi a lunii întâi au terminat.

18. Atunci au mers la împăratul Ezechia şi au spus: Am curăţat toată casa Domnului şi altarul ofrandei arse, cu toate vasele lui, masa pâinii punerii înainte, cu toate vasele ei.

19. Mai mult, toate vasele, pe care împăratul Ahaz, în domnia lui, le-a aruncat în fărădelegea lui, le-am pregătit şi sfinţit şi, iată, ele sunt înaintea altarului Domnului.

20. Atunci împăratul Ezechia s-a ridicat devreme şi a strâns pe conducătorii cetăţii şi a urcat la casa Domnului.

21. Şi au adus şapte tauri şi şapte berbeci şi şapte miei şi şapte ţapi, pentru o ofrandă de păcat pentru împărăţie şi pentru sanctuar şi pentru Iuda. Şi a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să îi ofere pe altarul Domnului.

22. Astfel au ucis taurii, şi preoţii au primit sângele şi l-au stropit pe altar; la fel, după ce au ucis berbecii, au stropit sângele pe altar; au ucis de asemenea mieii şi au stropit sângele pe altar.

23. Şi au adus ţapii pentru ofranda de păcat înaintea împăratului şi a adunării; şi au pus mâinile lor peste ei,

24. Şi preoţii i-au ucis şi au făcut împăcare cu sângele lor pe altar, să facă o ispăşire pentru întregul Israel, fiindcă împăratul a poruncit ca ofranda arsă şi ofranda pentru păcat să fie făcută pentru întregul Israel.

25. Şi a pus pe leviţi în casa Domnului cu chimvale, cu psalterioane şi cu harpe, conform poruncii lui David şi a lui Gad, văzătorul împăratului, şi a profetului Natan, fiindcă astfel era porunca Domnului prin profeţii lui.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 29