Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 24:1-8 Fidela 2013 (RFB13)

1. Ioas a fost în vârstă de şapte ani când a început să domnească şi a domnit patruzeci de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui a fost Ţibia, din Beer-Şeba.

2. Şi Ioas a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor Domnului toate zilele vieţii preotului Iehoiada.

3. Şi Iehoiada i-a luat două soţii şi el a născut fii şi fiice.

4. Şi s-a întâmplat după aceasta, că Ioas a vrut să repare casa Domnului.

5. Şi a adunat pe preoţi şi pe leviţi şi le-a spus: Ieşiţi la cetăţile lui Iuda şi adunaţi din tot Israelul, bani pentru a repara casa Dumnezeului vostru din an în an, grăbiţi-vă în acest lucru. Totuşi leviţii nu s-au grăbit în aceasta.

6. Şi împăratul a chemat pe Iehoiada, mai marele preot, şi i-a spus: De ce nu ai cerut de la leviţi să aducă din Iuda şi din Ierusalim darea, conform poruncii lui Moise, servitorul Domnului şi a adunării lui Israel, pentru tabernacolul mărturiei?

7. Fiindcă fiii lui Atalia, acea femeie stricată, au spart casa lui Dumnezeu şi de asemenea toate lucrurile dedicate casei Domnului le-au întrebuinţat pentru Baali.

8. Şi la porunca împăratului au făcut o ladă şi au pus-o afară, la poarta casei Domnului.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 24