8. Astfel leviţii şi tot Iuda au făcut conform cu toate lucrurile pe care preotul Iehoiada le-a poruncit şi fiecare a luat pe oamenii lui care trebuiau să intre în sabat, cu cei care trebuiau să iasă în sabat, fiindcă preotul Iehoiada nu a dat drumul rândurilor.
9. Mai mult, preotul Iehoiada a dat căpeteniilor peste sute, suliţe şi paveze şi scuturi, care au fost ale împăratului David, care erau în casa lui Dumnezeu.
10. Şi a pus tot poporul, fiecare om având arma lui în mână, din partea dreaptă a templului la partea stângă a templului, de-a lungul altarului şi al templului, de jur împrejurul împăratului.
11. Atunci au scos pe fiul împăratului şi i-au pus coroana şi i-au dat mărturia şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii lui l-au uns şi au spus: Trăiască împăratul!
12. Şi când Atalia a auzit zgomotul poporului alergând şi lăudând pe împărat, a venit la popor în casa Domnului;
13. Şi s-a uitat şi, iată, împăratul stătea în picioare lângă stâlpul lui, la intrare, şi prinţii şi trâmbiţele erau lângă împărat; şi tot poporul ţării se bucura şi suna din trâmbiţe, de asemenea cântăreţii cu instrumente de muzică şi cei care învăţau pe alţii să cânte laudă. Atunci Atalia şi-a rupt hainele şi a spus: Trădare! Trădare!
14. Şi preotul Iehoiada a adus căpeteniile peste sute care erau puşi peste oaste şi le-a spus: Scoateţi-o afară dintre rânduri, şi oricine o urmează, să fie ucis cu sabia. Fiindcă preotul a spus: Nu o ucideţi în casa Domnului.
15. Astfel au pus mâinile pe ea şi când ea a ajuns la intrarea Porţii Calului, lângă casa împăratului, au ucis-o acolo.
16. Şi Iehoiada a făcut un legământ între el şi tot poporul şi împărat, că vor fi poporul Domnului.