Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 23:6-11 Fidela 2013 (RFB13)

6. Dar să nu lăsaţi pe nimeni să intre în casa Domnului, în afară de preoţi şi de cei dintre leviţi care servesc; ei să intre, fiindcă sunt sfinţi; dar tot poporul să păzească cele de păzit ale Domnului.

7. Şi leviţii să înconjoare pe împărat de jur împrejur, fiecare om cu armele lui în mână; şi oricine altcineva intră în casă, să fie dat la moarte; dar voi să fiţi cu împăratul când intră şi când iese.

8. Astfel leviţii şi tot Iuda au făcut conform cu toate lucrurile pe care preotul Iehoiada le-a poruncit şi fiecare a luat pe oamenii lui care trebuiau să intre în sabat, cu cei care trebuiau să iasă în sabat, fiindcă preotul Iehoiada nu a dat drumul rândurilor.

9. Mai mult, preotul Iehoiada a dat căpeteniilor peste sute, suliţe şi paveze şi scuturi, care au fost ale împăratului David, care erau în casa lui Dumnezeu.

10. Şi a pus tot poporul, fiecare om având arma lui în mână, din partea dreaptă a templului la partea stângă a templului, de-a lungul altarului şi al templului, de jur împrejurul împăratului.

11. Atunci au scos pe fiul împăratului şi i-au pus coroana şi i-au dat mărturia şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii lui l-au uns şi au spus: Trăiască împăratul!

Citiți capitolul complet 2 Cronici 23