1. De s-ar preface în ape, capul meu, şi o fântână de lacrimi, ochii mei, ca să plâng zi şi noapte pentru cei ucişi ai fiicei poporului meu!
2. De aş fi avut în pustie un loc de găzduire pentru călători; ca să las pe poporul meu şi să plec de la ei! Pentru că ei toţi sunt adulteri, o adunare de oameni perfizi.
3. Şi ei îşi încordează limbile, arcul lor de minciuni; dar nu sunt viteji pentru adevărul de pe pământ, pentru că merg din rău în rău şi nu mă cunosc, spune Domnul.
4. Luaţi bine seama, fiecare la aproapele său, şi să nu vă încredeţi în niciun frate, pentru că fiecare frate va piedica mult şi fiecare prieten va umbla cu defăimări.
5. Şi fiecare va înşela pe aproapele său şi nu va vorbi adevărul; şi-au învăţat limba să vorbească minciuni şi se obosesc ca să facă nelegiuire.
6. Locuinţa ta este în mijlocul înşelăciunii; prin înşelăciune ei refuză să mă cunoască, spune Domnul.
7. De aceea astfel spune Domnul oştirilor: Iată, îi voi topi şi îi voi încerca, pentru că ce altceva aş putea face pentru fiica poporului meu?
8. Limba lor este precum o săgeată trasă, vorbeşte înşelăciune; unul vorbeşte paşnic cu gura lui aproapelui său, dar în inima lui el îşi întinde cursa.
9. Să nu îi cercetez eu pentru acestea? spune Domnul; să nu fie sufletul meu răzbunat pe o naţiune ca aceasta?