Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 51:40-48 Fidela 2013 (RFB13)

40. Îi voi coborî ca pe miei la măcel, ca pe berbeci cu ţapi.

41. Cum este Şeşacul luat! Şi cum este luată prin surprindere lauda întregului pământ! Cum a devenit Babilonul o înmărmurire printre naţiuni!

42. Marea a venit peste Babilon; el a fost acoperit de mulţimea valurilor ei.

43. Cetăţile lui sunt o risipire, un pământ uscat şi un pustiu, o ţară în care nu trăieşte nimeni, nici nu trece prin ea vreun fiu al omului.

44. Şi voi pedepsi pe Bel în Babilon şi voi scoate din gura lui ceea ce el a înghiţit; şi naţiunile nu vor mai curge spre el; da, zidul Babilonului va cădea.

45. Poporul meu, ieşiţi din mijlocul lui şi să îşi scape fiecare om sufletul de mânia înverşunată a Domnului.

46. Şi nu cumva inima voastră să leşine şi să vă temeţi de zvonul care va fi auzit în ţară; un zvon va veni deopotrivă într-un an şi după aceasta în alt an va veni un zvon şi violenţă va fi în ţară, conducător împotriva altui conducător.

47. De aceea, iată, vin zilele, că voi face judecată asupra chipurilor cioplite ale Babilonului; şi toată ţara lui va fi încurcată şi toţi cei ucişi ai lui vor cădea în mijlocul lui.

48. Atunci cerul şi pământul şi tot ce este în ele vor cânta pentru Babilon, pentru că jefuitorii vor veni asupra lui de la nord, spune Domnul.

Citiți capitolul complet Ieremia 51