Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 50:32-46 Fidela 2013 (RFB13)

32. Şi cel mai mândru se va poticni şi va cădea şi nimeni nu îl va ridica; şi voi aprinde un foc în cetăţile lui şi acesta va mistui totul de jur împrejurul lui.

33. Astfel spune Domnul oştirilor: Copiii lui Israel şi copiii lui Iuda au fost oprimaţi împreună; şi toţi cei care i-au luat captivi i-au ţinut tare; ei au refuzat să le dea drumul.

34. Răscumpărătorul lor este puternic; Domnul oştirilor este numele lui; el va pleda în întregime cauza lor, ca să dea odihnă ţării, şi să neliniştească pe locuitorii Babilonului.

35. O sabie este asupra caldeenilor, spune Domnul şi asupra locuitorilor Babilonului şi asupra prinţilor lui şi asupra înţelepţilor lui.

36. O sabie este asupra mincinoşilor; şi ei vor înnebuni; o sabie este asupra războinicilor lor şi ei se vor descuraja.

37. O sabie este asupra cailor lor şi asupra carelor lor şi asupra întregului popor amestecat care este în mijlocul lui; şi ei vor ajunge ca femeile; o sabie este asupra tezaurelor lui; şi ele vor fi jefuite.

38. O secetă este asupra apelor lui; şi ele vor fi uscate, pentru că aceasta este ţara chipurilor cioplite şi ei sunt nebuni după idolii lor.

39. De aceea fiarele sălbatice ale deşertului cu fiarele sălbatice ale insulelor vor locui acolo şi bufniţele vor locui în el; şi nu va mai fi locuit niciodată; nici nu va fi locuit din generaţie în generaţie.

40. Precum Dumnezeu a dărâmat Sodoma şi Gomora şi cetăţile lor vecine, spune Domnul, tot astfel niciun om nu va trăi acolo, nici vreun fiu al omului nu va locui în el.

41. Iată, un popor va veni de la nord şi o mare naţiune şi mulţi împăraţi se vor ridica de la marginile pământului.

42. Ei vor ţine arcul şi lancea; ei sunt cruzi şi nu vor arăta milă; vocea lor va răcni ca marea şi ei vor călări pe cai, fiecare desfăşurat, ca un bărbat la bătălie, împotriva ta, fiică a Babilonului.

43. Împăratul Babilonului a auzit mărturia despre ei şi mâinile lui au slăbit; chinul l-a apucat şi junghiuri ca ale unei femei în durerile naşterii.

44. Iată, ca un leu, el va urca din umflarea Iordanului la locuinţa celor tari; dar îi voi face să fugă dintr-odată de el; şi cine este alesul, pe care să îl rânduiesc peste el? Pentru că cine este ca mine? Şi cine îmi va rândui timpul? Şi cine este acel păstor care va sta în picioare înaintea mea?

45. De aceea ascultaţi sfatul Domnului, pe care l-a hotărât împotriva Babilonului; şi scopurile lui, pe care le-a hotărât împotriva ţării caldeenilor; Într-adevăr cei mai mici ai turmei îi vor trage afară; într-adevăr el le va face pustii locuinţa din cauza lor.

46. La zgomotul luării Babilonului pământul se mişcă şi strigătul este auzit printre naţiuni.

Citiți capitolul complet Ieremia 50