Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 50:10-27 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi Caldeea va fi o pradă: toţi cei care o pradă se vor sătura, spune Domnul.

11. Deoarece aţi fost veseli, deoarece v-aţi bucurat, voi nimicitori ai moştenirii mele, deoarece v-aţi îngrăşat ca viţeaua la iarbă şi mugiţi ca taurii;

12. Mama voastră va fi mult încurcată; cea care v-a născut va fi ruşinată; iată, cea mai de pe urmă dintre naţiuni va fi o pustie, un pământ uscat şi un deşert.

13. Din cauza mâniei Domnului aceasta nu va fi locuită, ci va fi cu totul pustiită; oricine trece pe lângă Babilon va fi înmărmurit şi va şuiera la toate plăgile lui.

14. Desfăşuraţi-vă împotriva Babilonului de jur împrejur; voi toţi care încordaţi arcul, trageţi spre el, nu cruţaţi nicio săgeată, pentru că a păcătuit împotriva Domnului.

15. Strigaţi împotriva lui de jur împrejur; el şi-a dat mâna; temeliile lui au căzut, zidurile lui sunt dărâmate, pentru că aceasta este răzbunarea Domnului; răzbunaţi-vă asupra lui; precum el v-a făcut, faceţi-i lui.

16. Stârpiţi pe semănător din Babilon şi pe cel care mânuieşte secera în timpul secerişului: de teama sabiei asupritoare ei se vor întoarce fiecare la poporul său şi vor fugi fiecare la ţara lui.

17. Israel este o oaie risipită; leii l-au alungat; mai întâi împăratul Asiriei l-a mistuit; şi la urmă acest Nebucadneţar, împăratul Babilonului, i-a zdrobit oasele.

18. De aceea astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui, precum am pedepsit pe împăratul Asiriei.

19. Şi voi întoarce pe Israel la locuinţa lui şi el va paşte pe Carmel şi pe Basan şi sufletul lui se va sătura pe muntele lui Efraim şi Galaad.

20. În acele zile şi în acel timp, spune Domnul, nelegiuirea lui Israel va fi căutată şi nu va mai fi; şi păcatele lui Iuda, şi nu se vor găsi, pentru că îi voi ierta pe aceia pe care îi păstrez.

21. Urcă-te împotriva ţării Merataimului, chiar împotriva ei şi împotriva locuitorilor Pecodului; risipeşte şi distruge deplin după ei, spune Domnul, şi fă conform cu tot ce ţi-am poruncit.

22. Zgomot de bătălie şi de mare distrugere este în ţară.

23. Cum este ciocanul întregului pământ tăiat în bucăţi şi zdrobit! Cum a ajuns Babilonul o pustiire printre naţiuni!

24. Eu ţi-am întins o cursă şi tu de asemenea eşti prins, Babilonule şi nu ţi-ai dat seama; ai fost găsit şi de asemenea prins, deoarece ai luptat împotriva Domnului.

25. Domnul şi-a deschis casa de arme şi a scos armele indignării sale, pentru că aceasta este lucrarea Domnului Dumnezeul oştirilor în ţara caldeenilor.

26. Veniţi împotriva lui de la cea mai depărtată graniţă, deschideţi-i depozitele; ridicaţi-l în grămezi şi nimiciţi-l deplin; să nu fie nimic lăsat din el.

27. Ucideţi-i toţi taurii; să coboare la măcel; vai lor! Pentru că le-a venit ziua, timpul cercetării lor.

Citiți capitolul complet Ieremia 50