Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48
  49. 49
  50. 50
  51. 51
  52. 52

Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 5 Fidela 2013 (RFB13)

1. Alergaţi încoace şi încolo pe străzile Ierusalimului şi vedeţi acum şi aflaţi şi căutaţi în pieţele lui, dacă puteţi găsi un om, dacă este vreunul care face judecată, care caută adevărul; şi îl voi ierta.

2. Şi deşi ei spun: Domnul trăieşte; cu siguranţă ei jură fals.

3. Doamne, nu sunt ochii tăi asupra adevărului? tu i-ai lovit, dar ei nu sunt mâhniţi; i-ai mistuit, dar ei au refuzat să primească disciplinarea; şi-au făcut feţele mai tari decât o stâncă, au refuzat să se întoarcă.

4. De aceea eu am spus: Într-adevăr, aceştia sunt săraci şi sunt nebuni, pentru că nu cunosc calea Domnului, nici judecata Dumnezeului lor.

5. Mă voi duce la oamenii însemnaţi şi le voi vorbi, pentru că ei au cunoscut calea Domnului şi judecata Dumnezeului lor; dar aceştia au rupt cu totul jugul şi au rupt legăturile.

6. Pentru aceea, un leu din pădure îi va ucide şi un lup al înserărilor îi va prăda, un leopard va pândi cetăţile lor; oricine iese de acolo va fi sfâşiat în bucăţi; deoarece fărădelegile lor sunt multe şi decăderile lor sunt înmulţite.

7. Cum să te iert pentru aceasta? Copiii tăi m-au părăsit şi au jurat pe cei care nu sunt dumnezei; când eu i-am hrănit pe deplin, atunci au comis adulter şi s-au adunat în cete la casele curvelor.

8. Ei au fost precum cai hrăniţi dimineaţa; fiecare a nechezat după soţia aproapelui său.

9. Să nu cercetez eu pentru aceste lucruri? spune Domnul; şi să nu fie sufletul meu răzbunat pe o naţiune ca aceasta?

10. Urcaţi-vă pe zidurile lui şi distrugeţi; dar să nu mistuiţi deplin; luaţi-i crenelurile, pentru că ele nu sunt ale Domnului.

11. Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda s-au purtat foarte perfid împotriva mea, spune Domnul.

12. Ei au negat pe Domnul şi au spus: Nu este el; nici nu va veni răul asupra noastră; nici nu vom vedea sabie sau foamete;

13. Iar profeţii vor deveni vânt şi cuvântul nu este în ei; astfel li se va face.

14. Pentru aceea astfel spune Domnul Dumnezeul oştirilor: Deoarece voi vorbiţi acest cuvânt, iată, voi face cuvintele mele în gura ta să fie foc şi pe acest popor să fie lemne, şi îi va mistui.

15. Iată, casă a lui Israel, de departe voi aduce o naţiune asupra voastră, spune Domnul; aceasta este o naţiune puternică, este o naţiune străveche, o naţiune a cărei limbă nu o cunoşti, nici nu înţelegi ce spun ei.

16. Tolba lor este un mormânt deschis, ei sunt toţi războinici.

17. Şi ei îţi vor mânca secerişul şi pâinea, pe care fiii tăi şi fiicele tale ar trebui să le mănânce; îţi vor mânca turmele şi cirezile; îţi vor mânca viile şi smochinii; ei îţi vor sărăci cu sabia cetăţile tale întărite, în care te încrezi.

18. Totuşi în acele zile, spune Domnul, nu vă voi mistui deplin.

19. Şi se va întâmpla, când veţi spune: Pentru ce ne face Domnul Dumnezeul nostru toate acestea? atunci să le răspundeţi: La fel cum voi m-aţi părăsit şi aţi servit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot astfel veţi servi unor străini într-o ţară care nu este a voastră.

20. Vestiţi aceasta casei lui Iacob şi faceţi să se audă aceasta în Iuda, spunând:

21. Ascultaţi acum aceasta, voi popor nebun şi fără înţelegere; care aveţi ochi şi nu vedeţi, care aveţi urechi şi nu auziţi;

22. Nu vă temeţi de mine? Spune Domnul; nu tremuraţi în prezenţa mea, cel care am pus nisipul drept graniţă mării printr-o hotărâre veşnică, încât aceasta nu poate trece peste ea; şi deşi valurile ei se aruncă, totuşi nu o pot învinge; deşi răcnesc, totuşi nu pot trece peste ea?

23. Dar acest popor are o inimă îndărătnică şi răzvrătită; ei s-au abătut şi au plecat.

24. Nici nu spun ei în inima lor: Să ne temem acum de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie deopotrivă timpurie şi târzie, la timpul său; el ne păstrează săptămânile rânduite ale secerişului.

25. Nelegiuirile voastre au îndepărtat aceste lucruri şi păcatele voastre au oprit lucrurile bune de la voi.

26. Pentru că în poporul meu se găsesc oameni stricaţi; ei stau la pândă, precum cel care pune curse; ei pun o capcană, ei prind oameni.

27. Precum o colivie plină de păsări, astfel casele lor sunt pline de înşelăciune; de aceea au devenit mari şi s-au îmbogăţit.

28. S-au îngrăşat şi strălucesc; da, întrec faptele celor stricaţi; cauza celui fără tată, această cauză ei nu o judecă, totuşi ei prosperă; şi dreptul celor nevoiaşi ei nu îl judecă.

29. Să nu cercetez eu pentru aceste lucruri? spune Domnul, să nu fie sufletul meu răzbunat pe o naţiune ca aceasta?

30. Un lucru uimitor şi groaznic este comis în ţară;

31. Profeţii profeţesc fals şi preoţii stăpânesc prin mijloacele lor şi poporul meu iubeşte aceasta; şi ce veţi face la sfârşit?