Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 48:30-39 Fidela 2013 (RFB13)

30. Cunosc furia lui, spune Domnul; dar nu va fi aşa; minciunile lui sunt în zadar.

31. De aceea voi urla eu pentru Moab şi voi striga pentru tot Moabul; inima mea va jeli pentru bărbaţii din Chir-Heres.

32. O, vie din Sibma, voi plânge pentru tine cu plânsul Iaezerului; plantele tale au trecut peste mare, ele ajung până la marea Iaezerului; jefuitorul a căzut asupra roadelor tale de vară şi asupra culesului viilor tale.

33. Şi bucurie şi veselie sunt luate din câmpul roditor şi din ţara Moabului; şi eu am făcut să lipsească vinul din teascurile de vin; nimeni nu va călca cu strigăt; strigătul lor nu va fi strigăt.

34. De la strigătul Hesbonului până la Eleale şi până la Iahaţ, şi-au înălţat vocea, de la Ţoar până la Horonaim, precum o viţea de trei ani, pentru că şi apele Nimrimului vor fi pustiite.

35. Mai mult, eu voi face să înceteze în Moab, spune Domnul, pe cel care oferă pe înălţimi şi pe cel care arde tămâie dumnezeilor lui.

36. De aceea inima mea va suna pentru Moab ca fluiere şi inima mea va suna ca fluiere pentru bărbaţii din Chir-Heres; deoarece bogăţiile pe care le-a dobândit, au pierit.

37. Pentru că fiecare cap va fi chel şi fiecare barbă scurtată; pe toate mâinile vor fi tăieturi şi pe coapse pânză de sac.

38. Va fi plângere cu stăruinţă pe toate acoperişurile Moabului şi în străzile lui, pentru că am sfărâmat Moabul ca pe un vas în care nu este plăcere, spune Domnul.

39. Ei vor urla, spunând: Cum este sfărâmat! Cum a întors Moabul spatele cu ruşine! Astfel Moabul va fi luat în derâdere şi de groază pentru toţi cei din jurul lui.

Citiți capitolul complet Ieremia 48