Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 41:2-6 Fidela 2013 (RFB13)

2. Atunci s-a ridicat Ismael, fiul lui Netania, şi cei zece bărbaţi care erau cu el şi l-au lovit pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, cu sabia şi l-au ucis, pe cel pe care împăratul Babilonului îl făcuse guvernator peste ţară.

3. Ismael a ucis de asemenea pe toţi iudeii care erau cu el, cu Ghedalia, la Miţpa şi pe caldeenii care se găseau acolo şi pe bărbaţii de război.

4. Şi s-a întâmplat a doua zi după ce el îl ucisese pe Ghedalia şi nimeni nu ştia aceasta,

5. Că au venit câţiva din Sihem, din Şilo şi din Samaria, optzeci de bărbaţi, având bărbile lor rase şi hainele lor rupte şi care se tăiaseră, cu ofrande şi tămâie în mâna lor, pentru a le aduce la casa Domnului.

6. Şi Ismael, fiul lui Netania, a ieşit de la Miţpa să îi întâlnească, plângând tot timpul cât mergea; şi s-a întâmplat, pe când i-a întâlnit, că le-a spus: Veniţi la Ghedalia, fiul lui Ahicam.

Citiți capitolul complet Ieremia 41