20. Nimicire peste nimicire se strigă, pentru că toată ţara este prădată; dintr-odată corturile mele sunt prădate şi într-o clipă, covoarele mele.
21. Până când voi vedea steagul şi voi auzi sunetul trâmbiţei?
22. Pentru că poporul meu este nebun, ei nu m-au cunoscut; sunt copii prostuţi şi nu au înţelegere; sunt înţelepţi pentru a face răul, dar pentru a face binele nu au cunoaştere.
23. Am privit pământul şi, iată, era fără formă şi gol; şi cerurile, nici ele nu aveau lumină.
24. Am privit munţii şi, iată, tremurau; şi toate dealurile se mişcau uşor.
25. Am privit şi, iată, nu era niciun om; şi toate păsările cerurilor fugiseră.
26. Am privit şi, iată, locul roditor era o pustie şi toate cetăţile lui erau dărâmate la prezenţa Domnului şi înaintea mâniei sale înverşunate.
27. Pentru că astfel a spus Domnul: Toată ţara va fi pustiită; totuşi nu o voi mistui deplin.
28. Pentru aceasta pământul va jeli şi cerurile de deasupra vor fi negre, pentru că eu am vorbit aceasta, am hotărât-o şi nu mă voi pocăi, nici nu mă voi întoarce înapoi de la ea.
29. Întreaga cetate va fugi de vuietul călăreţilor şi arcaşilor; ei vor intra în desişuri şi se vor căţăra pe stânci: fiecare cetate va fi părăsită şi niciun om nu va locui în ele.
30. Şi după ce eşti prădată, ce vei face? Chiar dacă te îmbraci cu stacojiu, chiar dacă te împodobeşti cu podoabe de aur, chiar dacă îţi vei mări ochii cu vopsea, în zadar te vei face frumoasă: iubiţii tăi te vor dispreţui, îţi vor căuta viaţa.
31. Pentru că am auzit o voce ca a unei femei în durerile naşterii şi chinul ca a celei care naşte pe întâiul ei născut, vocea fiicei Sionului, care se tânguie, care îşi întinde mâinile, spunând: Vai mie acum! Pentru că sufletul meu este obosit din cauza ucigaşilor.